Control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti în urma unor grave probleme semnalate de un medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti este în atenţia Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii. FOTO Adevărul Ploieşti
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti este în atenţia Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii. FOTO Adevărul Ploieşti

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti a ajuns în atenţia Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, după ce un doctor din unitatea medicală a semnalat numeroasele probleme legate de activitatea personalului şi aparatura depăşită

Potrivit site-ului Ministerului Sănătăţii, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la declaraţiile unui medic primar chirurgie generală, astăzi, 26 noiembrie, ministrul Eugen Nicolăescu „a dispus demararea unei anchete la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Echipa de control va fi formată din Corpul de Control a Ministrului Sănătăţii şi DSP Prahova“.

Ancheta are legătură cu un mesaj public al chirurgului Dan  Oprea, de la Spitalul Judeţean de urgenţă din Ploieşti, publicat de cotidianul telegrama, şi preluat atât de un site dedicat medicilor de familie din Romania (amfms.ro), cât şi de presa centrală.

Mesajul, extrem de critic, vorbeşte atât despre malpraxisul care se face cu bună ştiinţă din cauza ustensilelor vechi cât şi despre „şefii de secţie, de 20 de ani în funcţie, pe care trebuie să-i aştepţi şi la WC, să obţii o semnătură“.

Mesajul chirurgului Dan Oprea:

„Am ajuns să-mi fie ruşine să spun unde lucrez. E jale! De vreo 4-5 ani, cei îndrituiţi să conducă acest spital nu mai reuşesc să facă faţă acestei provocări. Nu sunt bani pentru nimic.

O instalaţie de sterilizare cu etilenoxid zace de peste un an şi nu se poate repara, deşi compresorul buclucaş nu costă mai mult de 2.000 euro.

Noi folosim bisturie electrice de unică folosinţă, de zeci de ori.

Aţă cu ac sertizat se găseşte sporadic, de bază fiind tot aţa din timpurile doctorului Andreoiu.

Pense Liga Sure? Un lux sporadic.

Disector ultrasonic – rachetă cosmică…

Halate, câmpuri moi, de pe vremea lui Pazvante.

Intervenţiile chirurgicale devin un adevărat hazard.

Nu sunt garnituri de cauciuc, toate scapă bioxidul de carbon, astfel încât la o colecistectomie se consumă sute de litri în loc de 20-30 litri.

Instrumentarul este uzat în ultimul hal.

Pensele sunt cu greu folosite, de multe ori legate cu aţă chirurgicală.

La endoscopie nu sunt pense de biopsie, de extragere de calculi

Ba nu există personal, ba nu se poate folosi un roentgen mobil, care se află în custodia unei secţii non chirurgicale.

Pentru a efectua o papilo sfincterotomie endoscopică, chirurgul trebuie să se roage, la propriu, de medicii unei alte secţii, pentru a putea folosi  o sală de operaţii cu pereţi izolaţi împotriva dispersiei de radiaţii radioactive.

Daca vrei să tratezi un  bolnav, nu reuşeşti să foloseşti aceeaşi schemă de tratament măcar 6-7 zile, pentru ca zilnic ţi se schimbă antibioticele din farmacia spitalului.

Dacă dai un anticoagulant, zilnic schimbi cu altul, deşi eşti conştient că este malpraxis.

Gândaci în saloane.

Paturi second-hand.

Cazarmament rupt.

Perne cu gâlme.

Aici sunt şefi de secţie de 20 de ani, de ei depinde dacă un pacient face sau nu o investigaţie de înaltă performanţă. Ăştia sunt veşnici şi nemuritori! Pentru ce să faci un doctorat, o altă specialitate, dacă ăştia te sufocă şi umilesc sistematic. Trebuie să-i aştepţi şi la WC, să obţii o semnătură! Dacă ai ghinion să nu te iubească, ăla eşti, împreună cu bolnavul tău cu tot".

Nicolăescu: „Nu am putut să stau impasibil“

Ministrul Nicolăescu s-a arătat surprins că medicul nu a sesizat conducerea spitalului. „Ministerul Sănătăţii nu are nicio responsabilitate referitor la spitalul din Ploieşti, în afară de situaţia în care nu respectă regulile igienico-sanitare şi se constată că acolo sunt abateri, dacă am auzit aşa ceva nu am putut să stau impasibil şi am vrut să aflu mai repede şi corect ce se întâmplă acolo”, a spus Eugen Nicolăescu pentru Digi24.

Eugen Nicolăescu a punctat faptul că acest spital se află în coordonarea Consiliului Judeţean Prahova şi nu este coordonat de minister.

„N-aş vrea să comentez ce spune un medic, poate că el are dreptate, poate că nu are dreptate. Ca urmare a acestor dezvăluiri de presă am hotărât ca o echipă de control să meargă să facă o anchetă şi să vedem dacă aceste lucuri se rezolva sau nu şi în urma acestui control să vedem care sunt măsurile dispuse”, a mai spus ministrul Sănătăţii la Digi24.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Adrian Strâmbeanu, a respins afirmaţiile făcute de medicul Dan Oprea. „Este un neadevăr, pentru că zilnic, cele 13 săli de operaţie sunt pline de pacienţi, sălile de terapie intensivă, la fel, sunt pline, dacă ar lipsi acest instrumentar despre care vorbeşte domnul doctor ar apărea infecţii nozo-combiale, datorită folosirii acestor instrumente. Nu cred că vreun medic chirurg ar intra să facă vreo operaţie cu un instrumentar impropriu, fiind conştient că ar influenţa starea de sănătate a pacientului”, a punctat Adrian Strâmbeanu.

Managerul a mai spus că, la o zi diferenţă, doctorul Oprea a făcut o adresă în care cere retragerea din gărzi, pentru că starea psihică şi fizică nu-i mai permit să acorde asistenţă medicală de urgenţă.

Recent, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti a fost în atenţia presei şi după ce Alice Năstase Buciuta, redactorul şef al revistei Tango a povestit într-un articol cum şi-a pierdut tatăl din cauza unui lanţ întreg al nepăsării şi incompetenţei la spitalul din Ploieşti.

Pe aceeaşi temă

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, „spitalul – morgă“. „Numai în spitale, dacă omori un om, nu păţeşti nimic“

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, locul unde nici Raed Arafat nu te salvează de la moarte

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite