Circulaţie paralizată pe DN1, la intrare în Sinaia, din cauza unor lucrări de asfaltare VIDEO

Circulaţie paralizată pe DN1, la intrare în Sinaia, din cauza unor lucrări de asfaltare VIDEO

Cozi uriaşe de maşini pe DN1, în zona Valea lui Bogdan (la intrare în Sinaia) din cauza unor lucrări de reparaţii. Sunt coloane de maşini pe ambele sensuri de mers şi se circulă alternativ.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

 Şoferii care au avut ghinionul să se afle în trafic joi, la orele prânzului, spun că au stat în coloană şi două ore între Posada şi Sinaia.

 Circulaţia este serios afectată de lucrările de reparaţii care se fac în aceste zile pe DN1, la ieşire din Comarnic.

Cătălin Vlad, directorul Secţiei de Drumuri Naţonale Prahova, a precizat că lucrările se vor finaliza în cursul zilei de astăzi.

”Sunt reparaţii de covor asfaltic pe o distanţă de 1,5 kilometri. Lucrările au început alaltăieri şi se vor finaliza astăzi (joi n.r)”, a precizat Cătălin Vlad.

Joi, la orele prânzului, pe DN1, pe tronsonul de drum amintit se circula alternativ, intervenţia constructorilor fiind pe ambele sensuri de mers.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările