Cea mai nouă modă în materie de dezinformare: Primarul le cere 6.700 de lei ploieştenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu două zile înainte de alegeri, ploieştenii au găsit în cutiile poştale scrisori cu antetul Serviciului de Finanţe şi semnătura primarului, în care sunt anunţaţi că, pentru a restitui un credit luat de administraţia locală, trebuie să achite 6.700 de lei de persoană. Primarul Andrei Volosevici a depus plângere penală

Cu puţin timp înainte de încheierea campaniei, când modalităţile de a mai contracara un atac sunt restrânse, mulţi ploieşteni au primit, vineri, scrisori „otrăvite“, făcute să pară că sunt oficiale. În mesajele respective, care au antetul Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti şi semnătura primarului, alegătorii sunt informaţi că administraţia locală a luat un credit bancar iar acum, pentru a nu intra în insolvenţă, e nevoită să îşi recupereze banii de la contribuabili. Concret, conform scrisorii, oamenii ar fi nevoiţi să achite, începând de la 1 iulie, câte 112 lei pe lună, timp de cinci ani, pentru a „salva“ Primăria.

Interesant este că autorii scrisorilor au avut grijă ca aceasta să pară oficială. Pe lângă elementele de identificare şi semnătura edilului, textul este unul care seamănă foarte mult cu scrisorile pe care cei de la Finanţe le trimit în mod obişnuit. Mai mult, sunt prevăzute inclusiv bonificaţii de 10% pentru cei care achită în avans, penalităţi, dar şi programul şi adresa casieriilor.

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a citit textul în şedinţa de vineri a Consiliului Local şi a anunţat public că scrisoarea, cum era de aşteptat, este o făcătură electorală. „Evident că lucrul acesta va duce la o cercetare penală. Este un gest jenant, care nu merită alte comentarii. Sunt nişte minciuni grosolane“, a declarat Volosevici.

Într-un comunicat de presă emis ulterior, conducerea Primăriei a ţinut să clarifice faptul că scrisoriile nu sunt oficiale: „Primarul municipiului Ploieşti, domnul Andrei Liviu Volosevici, informează cetăţenii că administraţia publică locală nu a emis o astfel de scrisoare iar documentul respectiv reprezintă un fals şi este un atac murdar la adresa sa, în contextul campaniei electorale“.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Prahova despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla în timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite