UDPATE Ce s-a întâmplat de sărbători cu „Bestia de la Ploieşti“, tânărul care s-a filmat în timp ce spărgea pahare în capul iubitei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Gabriel Berechet
Robert Gabriel Berechet

Robert Gabriel Berechet, supranumit de presă „Bestia de la Ploieşti“ pentru că şi-a filmat iubita în timp ce-i spărgea pahare în cap, a fost trimis în judecată de procurorii ploieşteni în ajunul Crăciunului. Bărbatul este acuzat de violenţă în familie.

UPDATE: Tribunalul Prahova a decis, vineri 4 ianuarie, ca Robert Gabriel Berechet să rămână în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia este definitivă

Dosarul lui Robert Gabrie Berechet se află pe rolul instanţei penale a Judecătoriei Ploieşti în faza de cameră preliminară şi nu a primit deocamdată un prim termen de judecată.

Bărbatul a fost deferit justiţiei în stare de arest preventiv. El a fost încarcerat în data de 1 decembrie 2018 şi şi-a petrecut sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv de la Câmpina. A contestat măsura preventivă cu puţin timp înainte de finalul anului, solicitând să i se permită să rămână doar în arest la domiciliu. Judecătoria Ploieşti a respins însă cererea tânărului.

Tribunalul Prahova judecă vineri, 4 ianuarie 2019, contestaţia depusă de Robert Berechet la decizia primei instanţe şi urmează să decidă dacă ploieşteanul va mai râmâne sau nu în arest preventiv.

Robert Gabriel Berechet are 20 de ani şi este încă elev al Colegiului Tehnic „Elie Radu“. El a fost arestat preventiv sâmbătă, 1 decembrie 2018, de Judecătoria din Ploieşti pentru violenţă în familie şi violarea vieţii private. Tânărul a ajuns în această situaţie pentru că şi-a filmat iubita, o buzoiancă în vârstă de 18 ani, în timp ce o maltrata. Fata a fost surprinsă în baie, în cadă, parţial dezbrăcată, plină de răni pe faţă, pe corp şi la mâini. Pe gresia din baie se puteau vedea pete roşiatice care păreau a fi sânge.

Într-o altă filmare, aceeaşi adolescentă este filmată în timp ce se afla ghemuită într-un pat, iar prietenul ei îi spărgea un pahar din sticlă în cap, apoi o ameninţa că-i va introduce ciobul în gât. Alte fotografii, la fel de dure, surprind momentele de după scenele de violenţă. Fata a fot fotografiată întinsă în pat, cu faţa tumefiată, plină de sânge şi de vânătăi. Cele mai multe răni erau în jurul ochilor. Atât fotografiile, cât şi înregistrările video, au fost postate pe Facebook în ultima zi a lunii noiembrie 2018, iar în câteva ore au devenit virale, fiind vizualizate de câteva zeci de mii de persoane, inclusive de o prietenă apropiată a victimei, care a şi anunţat poliţia.

Bărbatul a fost reţinut şi ulterior arestat preventive după mai multe ore de audieri.

Victima şi agresorul aveau o relaţie de aporximativ un an. Locuiau împreună într-o garsonieră din cartierul Ploieşti Vest. Robert era cunoscut drept consumator de substanţe interzise, nu avea un loc de muncă şi nici bani pentru a-şi procura drogurile. Tânăra a declarat că toate scenele de violenţă aveau loc atunci când Robert rămânea fără bani de droguri sau ţigări.

Ionela Cătălina Tănase, tânăra de 18 ani maltratată de Robert, este de fel dintr-o comună buzoiană. Are un copil dintr-o relaţie anterioară de care au grijă părinţii ei. La începutul anului trecut a renunţat la şcoală şi s-a mutat la Ploieşti împreună cu noul său iubit.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite