Ce pedeapsă a primit Măicuţa Ştefania Tămăduitoarea, care promitea leac pentru beţie şi dragoste neîmplinită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fasuta Dumitru (32 de ani), din Ploieşti, cunoscută drept Măicuţa Ştefania Tămăduitoarea, a fost condamnată la închisoare cu suspendare într-o cauză în care a fost acuzată că a înşelat mai multe persoane cu 115.000 de lei.

Falsa măicuţă se recomanda Ştefania Tămăduitoarea. Îşi făcuse cont pe Youtube, unde a postat un număr de telefon la care cei interesaţi erau îndemnaţi să sune pentru a-i solicita ajutorul. Din spatele unei fotografii trucate, oferea o gamă largă de servicii şi promitea că deschide cartea sfântă, că aduce persoana iubită înapoi, că dezlega farmece sau că lecuia beţia şi alte boli. Nu puţini au fost naivii care au apelat la farmecele Ştefaniei, astfel că timp de un an, în perioada mai 2015-martie 2016 a reuşit să strângă peste 115.000 de lei de la persoanele aflate în necaz.

Una dintre cliente, o româncă plecată în SUA, i-a trimis măicuţei nu mai puţin de 27.000 de dolari. Banii fuseseră ceruţi nu ca o taxă în schimbul serviciilor, ci pentru ca femeia cu puteri supranaturale să se roage ”peste ei” pentru că doar aşa ”prindea vraja”. Măicuţa promitea că va returna banii imediat ce termina ritualul, dar promisiunea nu a fost ţinută niciodată.

Abia când oamenii au realizat că au plătit bani grei degeaba, de la o sută de euro până la zeci de mii de euro, au cerut ajutorul autorităţilor.

Fausta Dumitru împreună cu alte cinci persoane au fost trimise în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Falsa măicuţă a fost găsită vinovată de înşeltorie în formă continuată şi a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare şi la 60 de zile de muncă în folosul comunităţii în parcul Constantin Stere din Ploieşti. În plus instanţa a decis să o pună pe femeie să plătească victimelor sale sumele de bani încasate prin înşelătorie. În vederea recuperării sumei de bani (aproximativ 30.000 de euro) instanţa a păstrat sechestrul asupra unei locuinţe pe care Fausta o deţine în Ploieşti.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite