Ce înseamnă „a bea la kilometru“. Expresia datează de pe vremea Republicii de la Ploieşti

Ce înseamnă „a bea la kilometru“. Expresia datează de pe vremea Republicii de la Ploieşti

Restaurantul Berbec, celebru în perioada postbelică, unde obişnuia să cânte inclusiv Maria Tănase. Era o cârciumă rezervată elitei Ploieştiului FOTO arhive Societatea Culturală Ploieşti Mileniul III

Istoria Ploieştiului, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, nu are cum să ocolească sutele de cârciumi de mahala unde oamenii de rând se întâlneau seara să dezbată evenimentele de peste zi.

Este cunoscută deja informaţia că Ploieştiul era denumit în epoca lui I.L.Caragiale oraşul lui ”Ce bei?”. Se spune că prin anii 1840 în Ploieşti era o cârciuma la o sută de locuitori. În acei ani Ploieştiul era un oraş cu precădere muncitoresc, industria petrolului era la începuturi, iar berăriile erau loc de refugiu pentru oamenii de rând care poposeau seara aici pentru a-şi stinge setea.

Există o serie de istorii, unele bazate pe documente şi fotografii, altele care au circulat doar pe cale orală, despre cârciumile Ploieştiului. Mai este o expresie care a rezistat peste ani, în afară de ”oraşul lui Ce bei”, tot legată de consumul de alcool. ”Să bei la kilometru”, expresie greu de interpretat în lipsa unor dovezi clare şi despre care există puţine informaţii.

 Unii istorici spun că a bea ”la kilometru” se referă la una dintre cârciumile care au existat la începutul secolului XX, undeva la ieşire din Ploieşti, astăzi zona conoscută drept cariterul Albert. Aici începe kilometrul 0 al Ploieştiului, iar în anii 40-50 ar fi existat – ca şi astăzi dealtfel- mai multe berării sau cârciumi unde se întâlneau muncitorii la finalul zilei. Explicaţia nu stă în Picioare. Graniţele Ploieştiului nu erau atât de extinse în acei ani, în plus nu există documente sau fotografii cu aceste berării sau cârciumi.

Ploieşti, Bulevardul Ferdinand, actual Republicii, era o zonă rezervată cârciumilor în perioada interbelică

Graniţa Ploieştiului spre Valea Prahovei se afla undeva la jumătatea Bulevardului Repbulicii de astăzi, mai aproape de strada Colinei. Actualul Bulevard al Republicii s-a numit până la instaurarea monarhiei, Calea Câmpinii.  Nu există date, documente care să ateste faptul că acea zonă se numea ”La kilometru”.

Exprezia ”Să bei la kilometru” apare în ”Republica”, de Bogdan Suceavă,  roman apărut la editura Polirom în anul 2016, inspirat din aventurile tânărului I.L Caragiale la momentul ”rebeliunii” de la Ploieşti. Suceavă face referire la hotelul ”Moldova” din Ploieşti, unde ploieştenii beau ”la kilometru”. Clădirea hotelului menţionat nu mai există astăzi, dar se pare că acest hotel, mai bine zis han, pentru că avea doar parter şi etaj, se afla în zona Halelor Centrale de astăzi. În acest hotel s-ar fi pus la cale mişcarea antimonarhice din august 1870. Mai degrabă de aici ar fi plecat grupul de revoluţionari – ”boborul”  către sediul Prefecturii din Ploieşti.

Cârciumari în faţa prăvăliilor, în perioada interbelică FOTO facebook/ România de altă dată

CâRevenind la expresia în discuţie, despre ”băutul la kilometru”, Bogdan Suceavă menţionează în cartea sa ”Pe podea sunt şase şiruri de sticluţe de vin. Nicu Trăsnea încă se luptă cu a doua, toţi ceilalţi sunt în stadii mai avansate ale concursului. Cine rămâne cel din urmă plăteşte consumaţia tuturor, aşa cum sunt regulile când se bea la kilometru. Reguli clare, înţelepte, din bătrâni”.

Plecând de la aceste rânduri putem deduce că ”din bătrâni” se obişnuia să se facă un soi de concurs între băutorii de cursă lungă. Fiecare sticlă era aşezată pe podeaua cârciumii, după ce vinul era băut. Cine avea ”kilometrul” cel mai mic, plătea consumaţia tuturor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: