Ce a hotărât instanţa în cazul cererii de liberare condiţionată pe numele lui Nuţu Cămătaru. Decizia Tribunalului Prahova este definitivă

Ce a hotărât instanţa în cazul cererii de liberare condiţionată pe numele lui Nuţu Cămătaru. Decizia Tribunalului Prahova este definitivă

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, condamnat la 5 ani şi 11 luni de închisoare, va petrece sărbătorile în Penitenciarul de la Ploieşti. Tribunalul Prahova a respins miercuri 27 noiembrie cererea de liberare condiţionată pe numele interlopului. Deiciza este definitivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tribunalul Prahova a admis, miercuri 26 noiembrie, contestaţia procurorilor împotriva deciziei Judecătoriei Ploieşti prin care s-a decis liberarea condiţionată pe numele lui Ion Balint. Judecătoria Ploieşti a admis în data de 26 octombrie 2018, propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului Ploieşti privindu-l pe Ion Balint. Astfel, conform portalului instanţelor de judecată, instanţa de fond ”admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Ploieşti. Dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate BALINT ION, aflat în executarea pedepsei închisorii de 5 ani şi 11 luni în cadrul Penitenciarului Ploieşti”.

Decizia Judecătoriei Ploieşti nu a fost definitivă astfel că procurorii au atacat-o la instanţa superioară. Contestaţia Parchetului ar fi trebuit să se judece luni, 26 noiembrie, doar că Tribunalul Prahova a amânat luarea unei decizii pentru marţi, 27 noiembrie.

Ion Balint zis Nuţu Cămătaru este condamnat la închisoare cu executare în mai multe dosare pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă: constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Curtea de Apel Ploieşti a decis să contopească pedepsele din toate cauzele în care liderul clanului Cămătarilor a fost condamnat, rezultând astfel o pedeapsă totală de 5 ani şi 11 luni de închisoare. 

Nuţu Cămătaru a fost încarcerat în decembrie 2017, astfel că a executat până în prezent aproape un an de pedeapsă. Conform legii, un an de detenţie nu este echivalentul unui an calendaristic. Pedeapsa unui deţinut poate fi modificată în funcţie de zilele de muncă prestate în spatele gratiilor, de vârsta condamnatului sau dacă acesta suferă de anumite afecţiuni medicale care nu pot fi tratate în regim de detenţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările