Cârnat de Cartea Recordurilor la Ploieşti. Are peste 62,7 kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Naţională, în prezenţa reprezentanţilor de la Cartea Recordurilor, ploieştenii au doborât recordul pentru cel mai mare cârnat omologat oficial.

Cârnatul cu o lungime de 62,745 kilometri, mai mare cu aproape 3 kilometri faţă de ceea ce şi-au propus iniţial organizatorii, a fost pregătit în parcarea mall-ului Ploieşti Shopping City special pentru Ziua Naţională.

Peste 50 de tone de carne de porc românesc au fost folosite la prepararea cârnatului, precum şi o membrană industrială, comandată special.

36 de angajaţi ai unei firme de mezeluri au muncit mai bine de 18 ore pentru realizarea cârnatului pentru măsurarea căruia a fost nevoie aproape o oră şi jumătate.

Un kilometru din cârnatul-record va ajunge la trei centre de bătrâni din Prahova, iar restul va fi pus în vânzare şi va putea fi cumpărat “la metru”.

Pe timpul evenimentului, ploieştenii au participat la o petrecere câmpenească cu fasole, sarmale, vin fiert, degustări din cârnatul de Cartea Recordurilor şi muzică populară.

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Entuziasm la Ploieşti. Sute de persoane au venit la întâlnirea cu Familia Regală. Câteva sute de persoane au venit luni dimineaţă la Gara de Sud din Ploieşti, unde Trenul Regal a făcut un popas în călătoria simbolică de Ziua Naţională, de la Sinaia la Bucureşti. Atmosfera creată pe peronul gării a fost una entuziastă şi festivă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite