Care este rolul „ţuguiului“. Celebrul element de arhitectură se montează pe vârful caselor tradiţionale munteneşti
0
Turnurile puternic evidenţiate, lucarna, acoperişul mare, în patru ape cu învelitoare din şindrilă, cerdacul sau prispa, elemente apotropaice sau de inspiraţie religioasă pe care le regăsim în decoraţiunile exterioare sunt doar o parte dintre elementele de arhitectură specifice caselor tradiţionale din zona subcarpatică a Munteniei.
Nu există studii ştiinţifice care să explice motivele pentru care meşterii din trecut au ales un anume tip de decor pentru exteriorul caselor. Astfel de elemente decorative specifice unei anumite zone, fie că vorbim de o zonă geografică (munte, şes etc) sau istorică, au avut două roluri: unul decorativ şi fără îndoială, unul practic.
În zona Munteniei subcarpatice, acoperişul caselor tradiţionale se evidenţiază clar de arhitectura transilvăneană sau dobrogeană de exemplu. Fiind o zonă de munte, expusă viscolului şi ninsorilor abundente, meşterii au căutat varianta cea mai fezabilă şi rezistentă în faţa intemperiilor: acoperişul mare, în patru ape. Cu cât casa era la altitudine mai înaltă, cu atât pantele acoperisului erau mai abrupte. Era o meteodă sigură prin care stratul de zăpadă depus peste casă, aluneca singur, iar clădirea nu suferea din cauza greutăţii suplimentare. Un element specific aceleiaşi zone geografice este stâlpul exterior de vânt, un element conic, alungit, realizat din metal sau lemn, amplasat în cel mai înalt punct al acoperişului. Şi aceast vârf, pisc al acoperişului, avea un rol practic: împărţea vântul în două, scăzând astfel din intensitate.
FOTO Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural
Un alt element arhitectural specific zonei munteneşti este lucarna, o deschizătură făcută în acoperiş, de regulă pe partea sudică sau în partea acoperişului cu panta cea mai mare. Această ferestruică, denumită în zonă şi ochiul casei, avea mai multe roluri: aerisire pentru pod, unde în trecut erau ţinute alimente, luminator, dar şi punct de observaţie, necesar în trecut.
Tot aici în Muntenia subcarpatică, foişorul construit oarecum la etaj, cu acoperiş în formă piramidală din care au derivat ulterior foişoarele construite în ax cu acoperişul, în trei ape, este unul dintre elementele de forţă ale construcţiilor tradiţionale munteneşti. Foişorul, de mici dimensiuni, avea şi el un rol strategic, dar nu neapărat pentru supravegherea duşmanilor reali, palpabili.
Foişorul avea rol strategic
Se evidenţiază la această consrtucţie o serie de elemente decorative, de la lemnul traforat până la stâlpii de susţinere cu elemente de inspiraţie religioasă. Aceşti stâlpi care susţin acoperişul sunt sculptaţi grosolan cu barda, însă este clar că meşterii respectau o anumită cutumă. Modelul tăiat în lemn avea o anumită formă, fie cruce, fie frunza de fie, fie spic de grâu, inclusiv cu terminaţii specifice coloanelor întâlnite în arhitectura romanică sau barocă.
FOTO Diana Frîncu
Apoi elementele traforate la balustradă sunt, la fel, de inspiraţie creştină. În tradiţia populară, Isus Cristos este asemuit cu o viţă-de-vie. Apoi regăsim constant atât la foişoare cât şi la cerdacul din faţa casei, rozeta cu patru, opt sau douăsprezece petale. De multe ori, această rozetă are forma de ”X”, reprezentând crucea răsucită la 45 de grade a Apostolului Andrei.
Pe aceeaşi stâlpi de susţinere în casele munteneşti vom găsi adesea tot felul de forme sculptate. Par mai degrabă decorative, însă, susţin etnografii, aceste elemente poate mai greu de interpretat de către omul modern, aveau o importanţă aparte în trecut. Oamenii erau convinşi că aceste elemente apotropaice fereau casa şi implicit familia de rele, blesteme, farmece şi boli.
Se încarcă comentariile...
