Captură impresionantă de obiecte furate, găsită la o grupare de hoţi care acţiona în Ploieşti. Un bărbat opera din penitenciar

Captură impresionantă de obiecte furate, găsită la o grupare de hoţi care acţiona în Ploieşti. Un bărbat opera din penitenciar

Patru persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor de marţi, din Prahova. FOTO Adevărul

Poliţiştii de investigaţii criminale din Ploieşti au destructurat o grupare infracţională specializată în furturi din locuinţe, care a produs un prejudiciu de aproximativ 112.000 de lei. În urma percheziţiilor au fost ridicate bijuterii, aparatură electronică, telefoane mobile, parfumuri şi ceasuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţişti din cadrul Poliţiei Ploieşti au efectuat marţi opt percheziţii domiciliare în municipiu şi în comunele Brazi şi Bărcăneşti, precum şi în Penitenciarul Ploieşti, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în furturi din locuinţe.

Din cercetările anchetatorilor a rezultat că, în perioada decembrie 2013- aprilie 2014, membrii grupării au comis opt furturi din locuinţe din Ploieşti, de unde au sustras bijuterii din aur şi argint, aparatură electronică, ceasuri, parfumuri, telefoane mobile, 13.700 de lei şi 17.490 de euro, cauzând astfel un prejudiciu cu o valoare de aproximativ 111.575 de lei.

În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate mai multe bunuri şi valori provenite din săvârşirea de infracţiuni, respectiv bijuterii din aur, aparatură electronică, ceasuri şi parfumuri.

Din grupare făcea parte şi un bărbat care execută o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Ploieşti şi în celula căruia au fost găsite şi ridicate mai multe înscrisuri, precum şi un telefon mobil.

10 persoane au fost duse la audieri la sediul Poliţiei Ploieşti, iar patru dintre acestea au fost reţinute pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Mai puteţi citi

Radu Mazăre, adus cu duba şi mascaţi la DNA Bucureşti: „Nu mi-e frică decât de Dumnezeu“

Dumitru Dragomir, la a treia arestare. Ce i-au găsit în casă procurorii la percheziţia din 1990

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: