Când apare gelozia dintre fraţi şi cât de benefică este pentru viitorul adult. Despre privilegiile mezinului familiei

V-aţi gândit vreodată cât de importantă este ordinea în care se nasc copiii într-o familie şi cât de mult contează pentru viitorul adult felul în care interacţionează cu fraţii săi mai mari sau mai mici? V-aţi întrebat de ce mezinul este, de cele mai multe ori, răzvrătitul, dar nu neapărat în sensul rău, iar fratele cel mare îl regăsim des în situaţii de viaţă nu tocmai de invidiat?

V-aţi gândit vreodată cât de importantă este ordinea în care se nasc copiii într-o familie şi cât de mult contează pentru viitorul adult felul în care interacţionează cu fraţii săi mai mari sau mai mici? V-aţi întrebat de ce mezinul este, de cele mai multe ori, răzvrătitul, dar nu neapărat în sensul rău, iar fratele cel mare îl regăsim des în situaţii de viaţă nu tocmai de invidiat?

Psihologii spun că, indiferent dacă doi sau mai mulţi copii cresc în sânul aceleiaşi familii, după aceleaşi reguli interne, aceştia nu beneficiază de condiţii identice de dezvoltare şi acest lucru se va simţi în viaţa lor de adult. Pe de altă parte, nici copilul unic în familie nu scapă de frustrări în viaţa lui de adult, iar psihologii au explicaţii şi pentru acest aspect.

Pronind de la Prâslea cel Voinic, pe care îl regăsim în basmele copilăriei drept personajul pozitiv, liderul, viteazul, cel care reuşeşte în tot şi în toate, se poate explica de ce copilul cel mai mic dintr-o familie în care există mai mulţi fraţi se află în poziţia cea mai privilegiată, iar şansele lui de succes în viaţa sunt dintre cele mai mari.

“Ei cresc nefiind în centrul atenţiei şi având un antemergător. Ei doresc mereu să recupereze. Nu recunoc sanctitatea autorităţii, ci cred că aceasta trebuie să treacă în mâinile altcuiva. Simt un impuls de a avansa rapid, ca într-o întrecere. Toate mişcările lor arată faptul că îşi fixează atenţia într-un punct , departe, pentru a recupera handicapul. Încearcă mereu să schimbe legile ştiinţei şi naturii şi sunt adevăraţi revoluţionari – nu neapărt din punct de vedere politic, ci în viaţa socială şi în atitudinea lor faţă de ceilalţi oameni”, explică psihologul austriac Alfred Adler, fondatorul şcolii de psihologie individuală, în cartea sa “Înţelegerea vieţii”.

Alfred susţine că mezinul unei familii va fi întotdeauna în avantaj pentru că el nu va fi niciodată detronat, aşa cum se întâmplă cu fraţii mai mari care pierd din atenţia părinţilor odată cu apariţia în familie a altor copii.

Dacă familia are o afacere, mezinul va deveni poet

Pe de altă parte, psihologul austriac scoate în evidenţă şi faptul că cel mai mic copil dintr-o familie se caracterizează de regulă printr-o lipsă de curaj, aceasta fiind şi explicaţia pentru care mezinul preferă să facă revoluţie, să se răzvrătească decât să intre în competiţie directă cu ceilalţi fraţi ai săi.

Mezinul are avantajul că poate studia ceea ce se întâmplă în familia sa, cunoaşte căile pe care le-au ales fraţii săi şi, ca să nu facă aceleaşi greşeli ca şi ei sau ca să nu concureze direct cu ei, alege alt drum.

“Ei seamănă cu al doilea născut prin faptul că sunt foarte energici şi încearcă să îi supună pe ceilalţi; şi ei au antemergători. Dar în general o iau pe o cu totul altă cale decât restul familiei. Dacă familia include câţiva oameni de ştiinţă, mezinul va lucra probabil în domeniul artelor sau comerţului. Dacă familia are o afacere, mezinul va deveni poet. Mezinii trebuie să fie întotdeauna diferiţi. Căci este mai simplu să activezi în alt domeniu decât să să fii nevoit să concurezi în acelaşi domeniu; este motivul pentru care mezinii doresc să urmeze o altă direcţie decât restul. Acesta este şi un semn că le lipseşte curajul, deoarece, dacă ar fi curajoşi, ar fi fost mai dornici de competiţie în acelaşi domeniu”, punctează Adler.

Într-o competiţie, copiii trebuie să aibă mereu speranţa că vor câştiga

Pentru a scăpa din această cursă, părinţii trebuie să fie cei care să intervină la momentul oportun. Fraţilor mai mari trebuie să li se stârnească interesul pentru ultimul născut pe care nu trebuie să-l perceapă drept „hoţul de mamă”, drept un competitor în a câştiga atenţia şi dragostea părintească.

Într-o competiţie, susţine Adler, copiii trebuie să aibă mereu speranţa că vor câştiga, dacă această speranţă dispare, totul este pierdut, susţine psihologul austriac.

Ce se întâmplă când într-o familie există un singur băiat şi restul fete

Există conceptul că un băiat care a fost crescut într-o familie în care predomină femeile (surori, mamă, bunică, mătuşi) va avea un comportament efeminat la vârsta adolescenţei şi în viaţa de adult. Nu neapărat, spun psihologii. Până la urmă cei mai mulţi dintre noi, indiferent de sex, suntem crescuţi cu precădere de către femei, implicarea bărbaţilor fiind, în familia tradiţională, mult inferioară în comparaţie cu cea a mamei.

“Un băiat crescut într-un atare mediu se poate lupta să pară mai bărbat şi îşi exagerează această trăsătură de caracter sau, dimpotrivă, poate creşte efeminat, ca restul casei. Pe scurt vom afla de obiciei că un astfel de băiat este fie bland şi moale, fie, dimpotrivă, foarte agresiv. În acest ultimo caz, pare că el încearcă mereu să dovedească şi să scoată în evidenţă faptul că este brăbat”, explică Alfred Adler.

Într-o situaţie similară se regăseşte şi o fată care a crescut singură printre bărbaţi. Fie se va lupta să scoată în evidenţă latura sa feminină, fie se va transforma într-un “băieţoi” şi va încerca să facă ceea ce fac bărbaţi în mod firesc.

“Este destul de vizibil aici un sentiment de inferioritate, din moment ce ea este singura fată într-o situţie în care băieţii sunt simţiţi ca fiind superiori. Complexul de inferioritate erezidă în sentimentul că ea este doar fată. În acest cuvânt doar, este esenţa întregului complex de inferioritate. Vom vedea dezvoltarea unui complex de superioritate compensator atunci cînd fata încearcă să se îmbrace ca băieţii şi când, mai târiziu în viaţă, doreşte să aibă tipul de relaţii sexual pe care crede că le au bărbaţii” explică Alfred Adler în “Înţelegerea vieţii”

Copilul singur la părinţi va dori în permanenţă să fie în centrul atenţiei

Dacă vă gândiţi că familia ideală pentru dezvoltarea cât mai sănătoasă a viitorului adult este ca care are un singur copil, ei bine şi aici apar disfuncţionalităţi care apasă pe umerii copilului unic. De obicei, copilul singur la părinţi are convingerea că el este centrul universului, că el trebuie să fie în permanenţă în centrul atenţiei, că lui trebuie să i se ofere totul şi că nu va trebui să împartă nimic cu nimeni, pentru că aşa a fost crescut.

 El nu a avut competitor acasă. Nu a avut un frate mai mare sau mai mic, nu a avut cu cine să lupte pentru a câştiga atenţia şi dragostea părinţilor. Copilul singur la părinţi are toate şansele să sufere un şoc atunci când “va scăpa” în luptă, în viaţă.

Va avea neplăcerea să afle că nu el este cel mai important pe lume, că există şi alţii semeni de-ai lui mult mai buni, deştepţi, frumoşi şi bogaţi decât el.

 Există riscul ca aceşti copii să nu răzbată în viaţă, pentru că întotdeauna vor căuta protecţia cuiva, vor aştepta ca altcineva să le rezolve problemele pentru că aşa cu fost ei învăţaţi şi vor evita să intre în competiţie. Scopul lor în viaţa va fi, cel mai probabil, să fie în centrul atenţei şi vor sacrifica totul pentru asta.