Bărbatul care şi-a ucis iubita pentru că nu a vrut să facă sex a mai primit doi ani de închisoare. A vrut să-şi omoare şi fiul vitreg

Bărbatul care şi-a ucis iubita pentru că nu a vrut să facă
sex a mai primit doi ani de închisoare. A vrut să-şi omoare şi fiul vitreg

Criminalul a fost condamnat definitiv a 22 de ani de închisoare FOTO Diana Frîncu

Alexandru Ştefan Rusu, bucureşteanul acuzat că şi-a ucis viitoarea soţie cu 34 de lovituri de cuţit, a fost condamnat definitiv la închisoare. Curtea de Apel Ploieşti a considerat că bărbatul a vrut să-l omoare şi pe fiul victimei, un băiat în vârstă de 12 ani, care a sărit să-şi apere mama.

Curtea de Apel Ploieşti a dat sentinţa definitivă în cazul bucureşteanului Alexandru Ştefan Rusu (30 de ani) bărbatul care în iarna anului trecut şi-a ucis viitoarea soţie doar pentru că aceasta a refuzat să participe la o partidă de sex în grup. Iniţial Rusu a fost condamnat de Tribunalul Prahova la 20 de ani de închisoare.

Magistraţii instanţei superioare unde s-a judecat apelul au apreciat că Alexandru Rusu este vinovat nu doar de omor, ci şi de tentativă de omor şi i-au sporit astfel pedeapsa cu încă doi ani. În total acesta urmează să execute 22 de ani de detenţie. În plus, a fost obligat să plătească daune morale în valoare de 50.000 de euro pentru fiecare dintre cei doi copii minori ai victimei, dar şi 5000 de euro reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Crima a avut loc în martie 2017 într-un apartament din cartierul ploieştean Mihai Bravu. În ziua tragediei, Ştefan Rusu şi iubita lui, o femeie în vârstă de 36 de ani, mama a doi băieţi minori, au organizat o mică petrecere la care au invitat două pritente, dintre care una minoră. Spre miezul nopţii, pe fondul consumului excesiv de alcool şi posibil droguri, Ştefan Rusu a început să facă avansuri celor două tinere invitate.


Mariana (36 de ani) victima viitorului ei soţ FOTO facebook

A fost refuzat, însă bărbatul a insistat şi a încercat să întreţină relaţii sexuale cu forţa. În ajutorul celor două tinere a sărit Mariana, iubita lui Ştefan, iar de la scandal până la crimă n-a mai durat mult. Furios, bărbatul s-a refugiat în bucătărie de unde a luat un cuţit şi a început să le ameninţe pe cele trei femei. Două dintre ele au reuşit să fugă, însă Mariana a fost lovită de nenumărate ori până ce şi-a dat ultima suflare chiar în faţa fiului ei cel mare şi el rănit la umăr pentru că a sărit să-şi apere mama.

Copilul a fugit din casă şi s-a refugiat în scara unui bloc din vecinătate. De aici a cerut ajutor de la vecini care au sunat la 112.

Criminalul a plecat de la locul crimei la puţin timp după săvârşirea faptei şi înainte să vină Poliţia. A escaladat scara de incendiu, s-a urcat pe acoperişul blocului şi de aici a ajuns, spărgând un geam, într-o altă scară de bloc. A fugit fără ca cineva să bănuie că el este autorul crimei. Câteva zile mai târziu s-a predat la una dintre secţiile de Poliţie din Capitală.

Ştefan Rusu este recidivist, în trecut el fiind condamnat pentru consum de substanţe interzise. De la momentul săvârşirii crimei, acesta se află în arest preventiv, iar acum urmează să fie încarcerat la Penitenciarul de maximă siguranţă Mărgineni.

citeste totul despre: