ANALIZĂ Cum a ajuns o bolnavă de schizofrenie să îşi ucidă mama cu o cruzime şocantă: un simptom al situaţiei românilor cu afecţiuni psihice

ANALIZĂ Cum a ajuns o bolnavă de
schizofrenie să îşi ucidă mama cu o cruzime şocantă: un simptom al situaţiei românilor cu afecţiuni psihice

Casa groazei, în care o fiică bolnavă de schizofrenie şi-a ucis mama

Un vid legislativ, lipsa unei reţele de asistenţă socială şi neimplicarea comunităţii locale, dar şi a autorităţilor, aceştia sunt factorii care duc, în România, la adevărate drame provocate de situaţia bolnavilor cu afecţiuni psihice grave.

Doar în această săptămână, în judeţul Prahova au avut loc două drame ale căror protagonişti au fost persoane cu afecţiuni psihice. O femeie de 60 de ani, din comuna Filipeştii de Pădure, a fost măcelărită şi apoi incendiată de fiica sa, diagnosticată cu schizofrenie afectivă de tip maniacal.

La câteva zile distanţă, în comuna Buda, un bărbat în vârstă de 43 de ani, şi el cunoscut cu afecţiuni psihice şi consumator de băuturi alcoolice, a fost împuşcat de poliţişti în timpul unei crize de violenţă.

Ambele persoane erau cunoscute în comunitate din cauza problemelor de comportament. Prima fusese obligată de instanţă la internare medicală, iar cea de-a doua avea antecedente penale pentru ultraj şi loviri şi alte violenţe. Şi femeia din Filipeşti, dar şi bărbatul din Buda se aflau în evidenţele autorităţilor din cauza problemelor medicale.

În primul caz, în anul 2008, femeia de 43 de ani a fost obligată la internare într-un spital de siguranţă printr-o decizie a Judecătoriei Câmpina. A fost externată de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca şi lăsată să plece acasă cu obligativitatea la tratament.

Asta însemna ca femeia să vină lunar la spital să-şi ia reţeta şi să promită că va înghiţi zilnic mdicamentele care îi puteau asigura stabilitatea emoţională şi o viaţă aproape normală.

Bolnavul, trimis acasă „pe încredere“

Totul se face „pe încredere“ pentru că legea nu obligă o instituţie anume să supravegheze zilnic un astfel de bolnav, dacă respectă sau nu tratamentul medicamentos. Spitalul se alertează doar atunci când bolnavul nu vine în ziua stabilită din lună să-şi ia reţeta. Abia atunci este alertată Poliţia.

Angelica era cunoscută în comunitatea din satul Diţeşti pentru comportamentul agresiv. Nu de puţine ori, vecinii au cerut ajutorul autorităţilor pentru a calma crizele de furie ale femeii care ieşea frecvent pe stradă înarmată fie cu un cuţit, fie cu un topor.

În ziua crimei, vineri, 20 aprilie, fusese luată din stradă de către poliţiştii din localitatea Moreni, din Judeţul Dâmbovţia. Avea asupra ei o armă albă şi se comporta agresiv. Angelica s-a întors acasă, unde şi-a măcelărit mama. Detaliile crimei sunt rupte dintr-un film de groază.

Cadavrul a fost găsit decapitat, cu mâinile tăiate, cu organele interne scoase, iar ceea ce mai rămăsese din corp era plin de ţepuşe din lemn. După acest ritual macabru, Angelica a luat o cratiţă metalică, a umplut-o cu lemne şi a aşezat-o pe pieptul cadavrului şi a dat foc.

Angelica se externase recent de la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, cu obligativitatea să urmeze tratamentul. N-a avut cine să o supravegheze sau să o oblige să-şi ia pastilele. Mama ei, o femeie de 63 de ani, era şi ea diagnosticată cu aceeaşi afecţiune gravă: schizofrenie.

Şi mama, dar şi fiica erau cliente fidele ale spitalului Voila. La ultima externare din spitalul de psihiatrie, mama a fost cea care solicitat ca Angelica să fie lăsată să plece acasă şi a semnat pentru asta. Medicii nu se pot opune, pentru că legea interzice acest lucru. Orice pacient internat voluntar într-un serviciu de sănătate mintală are dreptul de a se externa la cerere. Ultima dată Angelica se internase de bunăvoie.

În cel de-al doilea caz, Iulian Ionel P. se afla şi el în evidenţele autorităţilor din cauza ieşirilor violente. Consumator de alcool, bărbatul avea un comportament agresiv şi era cunoscut în comunitate pentru asta. În 2014 atacă un poliţist, este arestat şi condamnat pentru ultraj. Judecătoria Ploieşti îl condamnă la un an de închisoare cu executare, decizie care rămâne definitivă. După eliberarea din închisoare, Iulian se întoarce acasă, iar comportamentul care l-a făcut celebru în satul său continuă. Marţi, 25 aprilie, Iulian Ionel P. este împuşcat în abdomen de poliţişti. Decizia de a scoate pistolul a fost luată în timpul unei încăierări, pentru că Iulian ameninţa cu toporul, după ce distrusese cu aceeaşi armă un tractor şi nu răspunsese la somaţiile oamenilor legii.

Ce spune legea sănătăţii mintale

Legea 487/2002 republicată în 2012, Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, prevede clar cine şi ce obligaţii are cu privire la un pacient cu tulburări psihice, dar totodată impune respectarea unor drepturi ale bolnavului pe care, în cele mai multe cazuri, o comunitate săracă din România nu are cum să le asigure. Fie din lipsă de personal specializat, fie din lipsă de bani, fie din lipsă de interes.

Conform acestei legi, prima responsabilitate cu privire la soarta unui bolnav cu tulburări psihice revine în primul rând medicului de familie. El este cel care trebuie să dea alarma şi să ia măsuri ca bolnavul să ajungă într-o unitate medicală de specialitate.

Odată ajuns într-un spital de psihiatrie, responsabilitatea revine aproape în totalitate medicului curant, pentru că el este cel care pune diagnosticul, stabileşte tratamentul şi decide cât timp va ţine internat bolnavul în funcţie de evoluţia bolii şi de modul în care răspunde la tratament.

În România, singura entitate care poate decide dacă un bolnav psihic trebuie internat împotriva voinţei sale este instanţa judecătorească. Judecătorul nu poate stabili însă cât timp trebuie să rămână internată o persoană cu afecţiuini psihice într-o unitate medicală de siguranţă, aşa cum se întâmplă în cazul condamnărilor penale. Această responsabilitate revine din nou medicului curant (unei comisii de specialitate) care hotărăşte dacă starea de sănătatea a bolnavului s-a ameliorat şi poate părăsi spitalul.

Reţeaua de asistenţi sociali nu există

”Odată adusă o persoană bolnavă la noi, o internăm o perioadă limitată. Nu există prevăzută o limită maximă de timp. Hotărâm cât rămâne în spital în funcţie de cum evoluează sub tratament. Am avut pacienţi care au fost internaţi la noi şi două, trei luni. O externăm cu obligativitate la tratament, dar noi din spital nu avem cum să urmărim dacă respectiva persoană îşi ia medicamentele. Este de notorietate faptul că o persoană care a fost diagnosticată cu o boală psihică majoră poate funcţiona din punct de vedere social normal, dacă îşi ia tratamentul indicat de medic. Problema apare după spitalizare. Există o carenţă a sistemului, reţeaua de asistenţi sociali care să urmărească evoluţia bolnavului la domiciliu, în societate nu funcţionează sau nu există”, a declarat Irina Minescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina.

Minescu a precizat că pacienţii cu tulburări psihice ar trebui supravegheaţi de asistenţi comunitari care să-i atragă, să-i implice în activităţi şi să urmărească dacă îşi iau tratamentul, în cazul în care familia nu se implică. Mai mult, aceasta a explicat că în cazul tulburărilor psihice, nu puţine sunt cazurile de pacienţi care nu răspund deloc la tratament sau care fac crize acute chiar şi sub puterea medicamentelor, motiv pentru care supravegherea constantă este absolut necesară.

Internare până ce trece pericolul

Conform Codului Penal, o persoană cu afecţiuni psihice poate fi obligată la tratament sau la internare de specialitate doar printr-o hotărâre a instanţei, care poate fi sesizată de medic, de familie, de asistentul social sau de procuror.

”Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea medicală”, conform articolului 109 din Codul Penal în vigoare în România.

Codul Penal nu impune o limită de timp a internării obligatorii, ci lasă o portiţă: ”până la însănătoşire sau la ameliorarea stării de sănătate care să înlăture starea de pericol”. Este cunoscut că tulburările psihice, dependenţele de alcool sau de droguri nu se pot vindeca doar urmând un tratament medicamentos, ci este nevoie de terapie postinternare. Chiar dacă este externat dintr-un spital cu stare ameliorată de sănătate, boala poate recidiva chiar a doua zi cu sau fără tratament.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: