Alarmant! Au secat fântânile în comuna prahoveană Păcureți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seceta din ultima perioadă i-a afectat serios pe localnicii din comuna Păcureți. Autoritățile locale au solicitat sprijinul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgențe Prahova, care a pus la dispoziția sătenilor o cisternă mobilă pentru adăparea animalelor din zonă.

„Este bine că a mai plouat în ultima vreme și s-au mai refăcut cât de cât din rezervele de apă, dar nu suficient cât să ne liniștim. La Păcureți a fost nevoie de intervenția pompierilor, care asigură zilnic necesarul de apă pentru animalele de aici. Să sperăm că va mai ploua, va mai ninge în perioada următoare, ca să trecem peste această perioadă grea", ne-a declarat prefectul de Prahova, Florin Adrian Dobre.

O situație similară este și într-un cartier din orașul Comarnic, unde peste o sută de oameni străbat zilnic zeci de kilometri pentru a se aproviziona cu apă de la vecini. Aici, problemele durează de mai bine de jumătate de an.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite