Aglomeraţie la poarta Salinei de la Slănic

Aglomeraţie la poarta Salinei de la Slănic

Salina va funcţiona non-stop de săptămâna viitoare Foto: arhivă

Zilnic, aproximativ 70 de vehicule aşteaptă să încarce sarea achiziţionată de firmele şi primăriile din zona de sud a ţării.

Ştiri pe aceeaşi temă

În fiecare zi, la Salina de la Slănic ajung aproximativ 70 de basculante pentru a încărca sarea achiziţionată de firmele sau primăriile din zona de sud a ţării.

Salina funcţionează la capacitate maximă, fiind extrase, zilnic, câte 1.000 de tone de sare destinate deszăpezirii.

„În fiecare zi reuşim să încărcăm câte 50 de basculante cu sare, cu cantitatea pe care reuşim să o extragem. Maşinile care ajung primele la Salină sunt încărcate în câteva ore, iar cele care ajung spre seară pot aştepta la rând şi câte 24 de ore", explică Liviu Mihăilescu, directorul Salinei Slănic.

Sarea de la Slănic ajunge pe drumurile din Călăraşi, Iaşi, Dâmboviţa, Buzău, dar şi din alte judeţe.

 Program non-stop

De săptămâna viitoare, conducerea unităţii se gândeşte să treacă la  un program de funcţionare non-stop.

O problemă în aceast sens ar fi însă numărul de angajaţi, care este insuficient pentru un program de lucru în trei schimburi.

Pe de altă parte şi instalaţiile, care sunt foarte vechi, ar putea face faţă cu greu extracţiei de cantităţi foarte mari de sare.

În acest moment, pentru a onora toate solicitările, Salina funcţionează şi în weekend.


Firmele au fost ofertate din luna august

Conducerea unităţii a trimis firmelor din ţară oferte pentru sarea de deszăpezit drumuri de la sfârşitul lunii august, însă primele comenzi le-a primit abia în luna octombrie 2010.

Din cauza încasărilor foarte mici din timpul verii, angajaţii Salinei au primit salarii micşorate cu 75%.

„Oricum este bine că firmele au început să cumpere din 15 octombrie şi nu din 15 decembrie, cum s-a întâmplat în 2009", adaugă directorul.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările