Afaceri pe banii statului. Ce au făcut unii funcţionari publici cu voucherele de vacanţă. Poliţia i-a prins

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut percheziţii la sediile unor societăţi comerciale, într-un dosar care vizează afaceri ilegale cu vouchere de vacanţă.

Suspecţii sunt acuzaţi de evaziune fiscală, înşelăciune, fals în înscrisuri, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.Prejudiciul se apropie de 300.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor,  începând cu anul 2019, atât pe raza judeţului Prahova, cât şi la nivel naţional, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat, având drept scop achiziţionarea de vouchere de vacanţă de la diferite persoane fizice, în special angajaţi în cadrul unor instituţii publice, pe care le decontează la societăţile emitente, în baza unor documente fictive, în care se menţionează în fals prestarea de servicii turistice.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare, au fost identificate şi ridicate în vedere continuării cercetărilor mai multe documente, înscrisuri, un laptop, o unitate p.c.

De asemenea, a mai fost indisponibilizată suma totală de 296.550 lei, identificată în imobilele suspecţilor,în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Faţă de patru persoane a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale, iar procurorul de caz a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de două dintre acestea.

Celelalte două persoane au fost prezentate Tribunalului Prahova, instanţa de judecată dispunând măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, identificarea tuturor persoanelor implicate,tragerea la răspundere penală a acestora şi recuperarea  prejudiciului.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite