Adrenalină în weekend, la Sinaia, la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campionatul se desfăşoară în weekend la Sinaia. FOTO trofeulsinaiaforever.ro
Campionatul se desfăşoară în weekend la Sinaia. FOTO trofeulsinaiaforever.ro

Turiştii care ajung în weekend la Sinaia pot urmări cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă – Trofeul Sinaia. Cursa a adunat la start, în ultimii ani, şi VIP-uri, precum Călin Popescu Tăriceanu sau Victor Ponta.

Peste 90 de piloţi se vor întrece sâmbătă şi duminică pe un traseu urban spectaculos, amenajat în staţiune, cu o lungime totală de peste 3.000 de metri şi cu o diferenţă de nivel, de la start la sosire, de aproximativ 160 de metri.

Ajuns la cea de-a VI-a Ediţie, Campionatul Naţional de Viteză în Coasta Dunlop 2014 şi-a desemnat deja câştigătorii primelor trei etape, desfăşurate începând cu luna mai în Gorj, Braşov şi Reşiţa.

Conform regulamentului competiţiei, sâmbătă, la Sinaia, se vor efectua trei manşe de recunoaşteri opţionale şi trei manşe de antrenament cronometrat. În funcţie de clasamentul stabilit după manşele de antrenament cronometrat se va stabili ordinea de start în manşele de concurs. Duminică se vor efectua două manşe de recunoaştere facultative şi două manşe de concurs.

Anul trecut, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, un obişnuit al curselor de raliu, Vali Porcişteanu şi Vlad Oprea, primarul din Sinaia au fost doar câţiva dintre piloţii care au lua startul la Trofeul Sinaia Forever. În 2011, Victor Ponta, a ocupat locul VI în cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă.

Programul evenimentului

Sâmbătă, 19 iulie

8.30 – 10.00 Recunoaşteri I cu start la 30 de secunde
10.00 – 11.30 Recunoaşteri II cu start la 30 de secunde
11.30 – 13.00 Recunoaşteri III cu start la 30 de secunde
14.00 – 15.30 Antrenamente cronometrate – manşa I
15.30 – 17.00 Antrenamente cronometrate – manşa II
17.00 – 18.30 Antrenamente cronometrate – manşa III
19.30 Publicarea ordinii de start

Duminică, 20 iulie

8.30 – 10.00 Recunoaşteri IV cu start la 30 de secunde
10.00 – 11.30 Recunoaşteri V cu start la 30 de secunde
12.00 – 14.00 Start în manşa I a competiţiei
14.00 – 16.00 Start în manşa a II-a competiţiei
16.15 Verificări tehnice finale
16.30 A treia şedinţă a CCS
17.00 Afişarea rezultatelor provizorii
17.30 Afişarea rezultatelor definitive
17.30 Festivitatea de premiere
18.00 Conferinţă de presă cu câştigătorii

Mai multe informaţii referitoare la competiţie (harta traseului, regulament) puteţi găsi şi pe site-urile competiţiei www.trofeulsinaiaforever.ro şi http://2010.fras.ro/viteza-in-coasta.

Traseul de competiţie, ce include străzile Eroilor, Mănăstirii, Furnica, Calea Codrului, Drum Nou Cota 1400 (între Restaurant Taverna Sârbului – Restaurant Schiori) va fi închis circulaţiei rutiere sâmbătă, între orele 5.00 şi 20.00 şi duminică, între orele 05.00 – 18.00.

Vă mai recomandăm

Călin Popescu Tăriceanu şi campionul de raliu Vali Porcişteanu, la startul Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2013, de la Sinaia

Ponta, la raliul Sibiului: „Nu m-am făcut de râs“

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite