Accident pe centura oraşului Sinaia, soldat cu rănirea a două persoane. Aglomeraţie pe Valea Prahovei, pe ambele sensuri de mers

Accident pe centura oraşului Sinaia, soldat cu rănirea a două persoane. Aglomeraţie pe Valea Prahovei, pe ambele sensuri de mers

FOTO Arhiva

Un accident a avut loc miercuri pe centura oraşului Sinaia, două persoane fiind rănite, circulaţia desfăşurându-se pe un singur fir, în condiţiile unui trafic deja aglomerat pe Valea Prahovei.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Pe DN 1 Braşov - Ploieşti, pe centura Sinaia, la kilometrul 125+700 metri, judeţul Prahova, a avut loc un accident, în care au fost implicate trei autovehicule, soldat cu rănirea a două persoane. Circulaţia se desfăşoară pe un fir alternativ", anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. 

Totodată, la această oră se circulă în condiţii de aglomeraţie, din cauza numărului mare de autovehicule, pe Valea Prahovei, între staţiunile Predeal şi Buşteni, pe sensul de coborâre, precum şi pe raza localităţii Comarnic, pe sensul de mers către Braşov.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu viteza adaptată condiţiilor de trafic, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren pentru dirijarea circulaţiei, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să evite să aibă alte preocupări de natură a le distrage atenţia de la condus.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: