A şaptea seară consecutivă de proteste la Ploieşti. Nici 20 de persoane nu au mai ajuns în centrul oraşului

A şaptea seară consecutivă de proteste la Ploieşti. Nici 20 de persoane nu au mai ajuns în centrul oraşului

Număr redus de ploieşteni, luni seară, în centrul oraşului. FOTO Dana Mihai

Ploieştenii au continuat seria protestelor antisistem şi luni seară. Mitingurile de solidaritate şi protestele au început marţea trecută, pe 9 noiembrie fiind a şaptea seară consecutiv când oamenii ies din case în semn de solidaritate cu victimele din clubul Colectiv

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE ORA 20.00

Nici 20 de persoane nu au ajuns luni seară la protestele anunţate în centrul Ploieştiului. Doar câţiva ploieşteni au trecut pe la altarul amenajat în faţa Monumentului Revoluţiei din 1989 pentru a aprinde lumânări şi a se reculege pentru câteva momente.

Luni seară, în apropierea locului unde se întâlneau protestatarii a fost organizat un miting de solidaritate pentru echipa Petrolul, la care au participat aproximativ 300 de suporteri.

ORA 15.00

Seara de luni, 9 noiembrie se anunţă a şaptea, consecutiv, când ploieştenii vin să protesteze în centrul oraşului, solidari cu tinerii care au murit sau au fost răniţi în incendiul din club Colectiv, pe 30 octombrie.

Marţea trecută şi duminică seară au fost „vârfurile“ protestelor de la Ploieşti, când peste 1.000 de persoane au mărşăluit paşnic în oraş, strigând şi lozici antisistem.

„Avem un cuvând de spus, vremea indiferenţei a trecut“, „Deşteaptă-te române, că am început să murim pe bune!“, „Corupţie mare, mon cher“ au fost doar câteva dintre bannerele afişate duminică seară de protestatari.

Mai puteţi citi

A treia seară de proteste la Ploieşti. „România, trezeşte-te!“

Sute de tineri au ieşit din nou în stradă la Ploieşti. „Noi suntem generaţia care nu tace“

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările