41 de şcoli din Prahova au toalete în curte, iar alte nouă nu au autorizaţie sanitară de funcţionare

41 de şcoli din Prahova au
toalete în curte, iar alte nouă nu au autorizaţie sanitară de funcţionare

1700 de profesori suplinitori vor ţine cursuri anul acesta în Prahova

Cu doar câteva zile înaintea începerii anului şcolar 2019-2020, Prefectura Prahova a anunţat că în judeţ mai sunt 9 unităţi de învăţământ care nu au fost autorizate sanitară din cauza lipsei apei curente.

Din cele 644 de unităţi şcolare, 41 au grupuri sanitare în curte. Pentru un număr de 51 de clădiri ale unor unităţi şcolare din Prahova, conducerile şcolilor şi grădiniţelor sunt în curs de autorizare/aviz privind securitatea la incendiu, dar în niciuna dintre locaţii, copiii nu sunt puşi în pericol, după cum a apreciat conducerea ISU Prahova, motivele pentru neavizare fiind mai degrabă de ordin birocratic.

  Anul acesta, niciun cadru didactic care a obţinut mai puţin de nota 5 la evaluările Inspectoratului Şcolar Judeţean nu va putea preda. Cursurile vor fi susţinute de către 5.400 de profesori titulari şi 1.720 de profesori suplinitori. În ceea ce priveşte microbuzele şcolare, a fost transmis ministerului de resort un necesar de 45 de microbuze suplimentare.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: