18 tineri din Prahova se bat pe un loc de ajutor de şef de post la ţară. Concurenţă peste aşteptări

18 tineri din Prahova se bat pe un loc de ajutor de şef de post la ţară. Concurenţă peste aşteptări

Concurenţă peste aşteptări la concursrul pentru ocuparea locurilor de ajutor de şef de post în 14 comune din Prahova FOTO Facebook/Poliţia Română

253 de candidaţi s-au înscris la concurs, pentru cele 14 posturi de ajutor şef de post din tot atâtea comune din Prahova. Viitoarele ”ajutoare de şerif” vor fi numiţi în posturi prin încadrare directă, din sursă externă.

Examenul va avea loc în perioada 11 - 19 octombrie, iar candidaţii, ale căror dosare au fost validate, vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice. La data de 23 octombrie, candidaţii rămaşi în cursă vor participa la proba scrisă, de tip test grilă cu întrebări din legislaţie.

Concurenţii recrutaţi din sursă externă au un examen mult mai lejer faţă de viitorii colegi care urmează cursurile unei şcoli de poliţie. Aceştia din urmă susţin, pe lângă probele sportive, un examen scris din limba română şi o limbă străină. Începând cu anul viitor, MAI a precizat că examenul de admitere în şcolile de poliţie se va schimba radical, urmând să fie introduse probe suplimentare în care vor fi evaluate şi alte aptitudini necesare în activitatea unui poliţist.

Locurile de ajutor de şef de post sunt disponibile, în Prahova, în  Chiojdeanca, Filipeştii de Târg, Măgureni, Bărcăneşti, Târgşoru Vechi, Proviţa de Jos, Măneşti, Poienarii Burchii, Şoimari, Râfov, Drajna, Cocorăştii Mislii, Dumbrăveşti, Fântânele.

La nivel naţional, MAI a scos la concurs alte 400 de posturi similare în toate judeţele.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările