Zeci de copii din comuna cu cel mai tânăr primar din România vor învăţa gratuit engleza

Zeci de copii din comuna cu cel mai tânăr primar din România
vor învăţa gratuit engleza

Primăriţa Anca Baciu a avut iniţiativa cursurilor FOTO: arhiva personală

De la 1 februarie, zeci de copii din comuna argeşeană Corbi şi din împrejurimi vor învăţa engleza gratuit. Iniţiativa aparţine primăriţei Anca Baciu, cel mai tânăr edil din România, iar cursurile vor fi susţinute gratuit de Anca Ologu, o tânără care a predat în Anglia.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Iniţial, acum câteva luni, mă gândeam să le predau eu engleza gratuit copiilor. Ulterior am luat legătura cu o prietenă-Anca Ologu-care a fost 10 ani asistent de profesor la o şcoală pentru copii cu probleme cognitive din Stevenage-Anglia. A fost foarte deschisă la propunerea mea şi s-a oferit voluntar să predea copiilor gratuit engleza”, spune primăriţa Anca Baciu (24 de ani).

În doar 48 de ore s-au înscris deja peste 30 de copii, atât din Corbi, cât şi din comuna Nucşoara. Cursurile gratuite de engleză se vor desfăşura la Căminul Cultural de la Corbi de la 1 februarie, în fiecare luni şi miercuri, de la ora 16, timp de câte o oră.

Primăriţa Anca Baciu şi profesoara Anca Ologu au început deja să facă dosare şi fişe personalizate pentru fiecare copil care va veni la cursurile de engleză. „Vor fi cursuri interactive, ce vor include şi cântece, jocuri şi poezii. Copiii trebuie să vină cu plăcere la aceste cursuri”, adaugă Anca Baciu. 

Vă mai recomandăm şi:

Peste 8.000 de persoane aşteptate la cel mai mare festival rock din mediul rural din România. Cât costă abonamentele

Mii de fani au cântat alături de primul solist AC/DC în comuna Corbi, la cel mai mare festival rock din mediul rural

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările