Vila familiei Micescu, refugiul uitat din mijlocul pădurii

Vila familiei Micescu, refugiul uitat din mijlocul pădurii

Vila Micescu

Vă veţi îndrăgosti de acest colţ de lume peste care timpul nu şi-a pus amprenta. Construită într-o poiană în inima pădurii, pe deal, vila străjuieşte comuna Mărăcineni asemenea unei vechi cetăţi.

În drum spre Câmpulung, faceţi un popas în comuna Mărăcineni. La nici 10 kilometri de Piteşti, în comuna Mărăcineni, se află conacul familiei Micescu. O poartă albă, zidită în semicerc străjuieşte intrarea pe proprietatea care a aparţinut cândva avocatului Istrate N. Micescu, ministru al afacerilor străine şi al justiţiei în timpul domniei regelui Carol al II-lea. Te întâmpină o pădure umbroasă, iar pe un deal privirea îţi scoate în cale capela familiei, construită din cărămidă, între anii 1939 şi 1943, însă neterminată nici până astăzi.

Porneşti pe aleea pietruită şi după ce urci câteva scări întâlneşti un foişor construit din lemn unde îţi poţi odihni paşii.Printre brazii albi se întrzăreşte silueta impozantă a vilei care veghează din vârful dealului asemenea unei cetăţi.

Conacul a fost construit într-un stil arhitectural neoromânesc clasic, în anul 1928, şi este format din subsol, parter şi mansardă, având şi două terase mari la parter şi la etaj cu panoramă asupra întregii comune.

Vila încă păstrează aerul de epocă. Clădirea este împărţită în şapte apartamente, fiecare având cameră de zi, dormitor şi baie. Ferestre largi sunt acoperite cu obloane de lemn care completează arhitectura casei. Camerele nu mai păstrează mobila originală, din lemn masiv, aceasta fiind înlocuită. În holul de la intrare un şemineu de Ruffer a rămas încă intact.

Casa familiei Micescu a fost confiscată de regimul comunist în 1940 şi transformată în vilă de protocol pentru Nicolae Ceauşescu. Mistreţi şi mufloni alergau în voie prin pădurea de pe moşie, aici fiind şi o rezervaţie pentru vânătorii de rang înalt.

În spatele conacului stă ascunsă cabana de vânătoare sau Casa Muzelor, cum numea Micescu locul unde îşi aduna prietenii, scriitori importanţi ai acelor vremuri: Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Lucian Blaga, Octavian Goga şi alte nume mari ale cuturii româneşti.

Vara, familia Micescu servea masa pe terasa din curte, îmbrăcată în mătase albă pe care câte o adiere de vânt o leagănă alene. În faţa terasei se întinde o piscină în care invitaţii se răcoreau.

Două statui ale zeiţei greceşti Maia păzesc casa care acum se află în  proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Şi împrejurimile vilei merită vizitate, parcul şi pădurea formând un peisaj deosebit mai ales la apus când sunt scăldate de razele blânde ale soarelui.

Cât costă cazarea

Vila poate fi închiriată pentru diferite evenimente, petreceri, team-buildinguri. Apartamentul prezidenţial poate fi închiriat cu 200 de lei pe noapte, în week-end, iar celelalte apartamente la preţuri cuprinse între 120 şi 160 de lei. Rezervări se pot face la numărul de telefon 0751.215.999.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările