VIDEO Inconştienţă pe Transfăgărăşan. Tineri filmaţi pe plafonul unei maşini care circulă pe un traseu cu multe curbe periculoase

VIDEO Inconştienţă pe Transfăgărăşan. Tineri filmaţi pe plafonul unei maşini care circulă pe un traseu cu multe curbe periculoase

imaginile au fost postate pe Facebook de Petre Neluţu

Câţiva tineri teribilişti au fost surprinşi în timp ce se amuzau urcaţi pe plafonul unei maşini aflate în mers. Cel care a postat imaginile pe un site de socializare spune că înregistrarea video a fost făcută pe Transfăgărăşan.

În imaginile postate pe Facebook se văd patru tineri care au decis să simtă adrenalina de pe plafonul unui autoturism. Şi nu pe orice şosea, ci pe cel mai spectaculos, dar şi unul dintre cele mai periculoase drumuri din România.
Inconştienţa tinerilor pare cu atât mai mare cu cât în grupul teribilist pare să fie şi un copil. Mai mult, se vede cum unul dintre puşti se întinde să atingă crengile copacilor de pe marginea carosabilului, riscând să cadă de pe maşină.
 
Imaginile au fost surprinse de un şofer care circula în spatele maşinii puştilor.
 
IPJ Argeş face verificări pentru identificarea celor patru tineri şi a conducătorului auto care şi-a asumat riscul de a circula cu ei deasupra.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: