VIDEO: Incendiu violent în Argeş. Cum au reuşit proprietarii să iasă din vila în flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu violent a mistuit  în noaptea de sâmbătă spre duminică o casă din comuna argeşeană Buzoieşti. Proprietarii au fost anunţaţi de un vecin că locuinţa în care se aflau arde.


Incendiul a izbucnit azi-noapte în jurul orei 01.40 la o casă tip P+1+M din localitatea Buzoieşti. 

În casă se aflau trei persoane, care au fost anunţate că sunt în pericol de către un vecin care a observat flăcările. Oamenii au reuşit să se evacueze la timp. 

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă la nivelul etajului 1, la mansardă şi camera centralei.

"S-a intervenit de urgenţă în primele momente cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD de la Secţia de Pompieri Costeşti, iar ulterior au fost solicitate în sprijin încă o autospecială de stingere şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti.

Trei ore şi jumătate au acţionat pompierii pentru lichidarea incendiului şi luarea măsurilor de protecţie a caselor din vecinătate.

Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de asistenţă medicală.

"S-a salvat parterul, iar restul construcţiei a ars pe aproximativ 200 mp. Incendiul este posibil să fi pornit de la camera centralei, din cauza jarului sau scânteilor căzute din sistemul de încălzire, în contact cu materiale combustibile aflate în imediata apropiere", precizează ISU Argeş.

Incendiu puternic în Argeş

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite