VIDEO Femeia care a obligat Primăria să-i facă drum şi să-i tragă apă potabilă: „Doresc să refacem o Românie pornind de la zero”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Niculescu, o femeie de 49 de ani care locuieşte în localitatea argeşeană Băiculeşti, a intrat de câţiva ani într-un război juridic dur cu autorităţile statului român, pe care le obligă în instanţă să-şi respecte obligaţiile faţă de contribuabili.

Simona Niculescu a ajuns în Franţa în 1977, atunci când avea 7 ani. S-a întors în România în 2007, după trei decenii petrecute la Paris. În capitala Franţei, Simona Niculescu a absolvit două facultăţi: Marketing Politic şi Drept. Ulterior, a muncit la Paris ca formator de judecători în Drept European.

 A revenit în România împreună cu soţul şi fiul lor şi au decis să se mute într-un colţ liniştit şi curat din provincie, motiv pentru care au cumpărat teren în satul Valea Brazilor, din comuna Băiculeşti, unde şi-au construit o casă în care locuiesc din 2011. Atunci au început problemele şi s-au lovit de incompetenţa administrativă a Primăriei Băiculeşti. Drumul care duce spre casa Simonei este impracticabil, iar în zonă nu există nicio sursă de apă potabilă.

 Deşi a dat în repetate rânduri în judecată Primăria comunei Băiculeşti, în urma proceselor obţinând sentinţe favorabile, primarul şi autorităţile locale nu au rezolvat nici una din problemele familiei Niculescu.

 Primăria se apără spunând că a îndeplinit cerinţele sentinţei judecătoreşti, care în viziunea lor, obligă primarul doar să facă o hotărâre de proiect; „ Tribunalul Argeş Secţia Civilă obligă pârâtul Primarul comunei Băiculeşti să întocmească în 7 zile de la pronunţarea instanţei un proiect de hotărâre privind stabilirea tipului de intervenţie necesară redimensionării, extinderii şi modernizării reţelei de furnizare a apei potabile. Deci primarul are obligaţia să întocmească un proiect de hotărâre, pe care l-a şi făcut”, a declarat Serghie Ion, Secretarul Comunei Băiculeşti.

 În tot acest timp Simona Niculescu şi familia ei folosesc pentru menaj apă pluvială, iar pentru apă potabilă trebuie să parcurgă 1.5 km aproape zilnic. „Mergem pe jos, ducem butoaie goale, la o familie care este la 1.5 km mai jos, chiar la începutul drumului, de unde începe drumul judeţean. Prima familie care are o fântână, care ne dă graţios, nu ne cer bani, apă din fântâna dumnealor. Şi la urcare trebuie să rugăm pe cineva să ne aducă cu maşina, deoarece nu putem urca două bidoane de 35 de litri singuri”, spune Simona Niculescu.

 Despre situaţai drumului Primăria Băiculeşti are o explicaţie simplă: reabilitarea nu înseamnă modernizare.  „Reabilitare, să readucem un drum la starea în care a fost iniţial. Acolo nu a fost asfalt niciodată. Lucrurile acestea noi am încercat să le facem, s-au prins şi bani în buget. Nu am fost lăsaţi de doamna Niculescu Simona pentru că dânsa vrea modernizare”, a adăugat secretarul comunei. 

 Cu toate piedicile şi toate gardurile ce i se pun în faţă Simona Niculescu este decisă să continue şi să ajungă cu litigiul la CEDO. Mai mult, aceasta doreşte să îşi reia profesia de formator pentru a instrui populaţia României în demersurile juridice necesare candidării în funcţii publice şi drepturile pe care orice cetăţean le are din parte celor care îi conduc.  „Doresc să refacem o Românie, dar pornind de la zero., că fundaţia nu porneşte de la vârf, de la zero porneşte. Haideţi să o facem împreună.”, este mesajul Simonei Niculescu pentru români. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite