Cum a celebrat reuşita „misiunii“ tânărul care a comandat răpirea unei fete de 17 ani. Filmele bucuriei, postate pe TikTok

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost filmat dansând cu patimă de bucurie că a fost răpită cea care îi era promisă de nevastă FOTO: Tik Tok/ Artur Boss
Tânărul a fost filmat dansând cu patimă de bucurie că a fost răpită cea care îi era promisă de nevastă FOTO: Tik Tok/ Artur Boss

Un tânăr de 21 de ani din Vâlcea a plătit trei bărbaţi să răpească de pe stradă o adolescentă de 17 ani din Piteşti. După ce "operaţiunea" a reuşit, instigatorul a postat pe platforma TikTok filme cu el manifestându-şi bucuria.

Adolecenta de 17 ani i-ar fi fost promisă de soţie în cadrul unei înţelegeri făcute în interiorul comunităţii rome. Fata, răpită miecuri, 6 mai, din Ploieşti, a fost găsită la Horezu, în judeţul Vâlcea, vineri, 8 mai, la aproape 36 de ore distanţă. 

Surse judiciare ne-au declarat că adolescenta a fost deja audiată vineri 8 mai, la câteva ore după ce a fost adusă înapoi la Piteşti. Iniţial, de teamă, victima a declarat că a plecat de bunăvoie la Vâlcea. Ulterior, după mai multe ore de audieri şi după ce a fost confruntată cu mai multe probe, tânăra a recunoscut că a fost răpită de pe tradă de trei indivizi şi băgată într-o maşină cu forţa.

În cursul acestei săptămâni, fetei i se va face şi un examen medico-legal pentru a se vedea dacă a fost abuzată sexual de tânărul de 21 de ani din Horezu.

Artur, băiatul care a comandat răpirea şi căruia îi fusese promisă fata de nevastă, a sărbătorit succesul răpirii joi, 7 mai, postând mai multe videoclipuri cu el dansând pe contul său de Tik Tok-@arturboss4.

În dimineaţa zilei de 11 mai, tânărul a fost adus cu mandat la audieri la Piteşti. La audieri au fost aduşi şi cei trei răpitori, împotriva acestora nefiind luată până acum vreo măsură preventivă.

Între rudele celor doi tineri au existat mai multe negocieri, eşuate însă. Neînţelegerile ar fi fost legate de suma de bani pe care familia fetei urma să o primească pentru onorarea promisiunii.

Rudele tinerei n-ar fi fost de acord s-o cedeze, aşa că cealaltă familie ar fi luat-o cu forţa, miercuri seara, 6 mai, în timp ce fata se afla pe o stradă din Piteşti.

Tatăl tinerei a anunţat poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Piteşti, cărora le-a spus că fiica sa a fost abordată de trei bărbaţi, care au urcat-o într-o maşină marca Volkswakgen, cu numere de Vâlcea, şi au plecat cu ea într-o direcţie necunoscută.

IPJ Argeş a demarat căutările, fiind declanşat mecanismul naţional de alertă în cazul răpirii unui copil. Oamenii legii au făcut o percheziţie la locuinţa tânărului, unde au şi găsit-o pe fată în dimineaţa zilei de 8 mai.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite