Victor Ponta, la Piteşti: „Nu m-am jelit că m-a omorât statul paralel sau mai ştiu eu cine, ca Dragnea“

Victor Ponta, la Piteşti: „Nu m-am jelit că m-a omorât statul paralel sau mai ştiu eu cine, ca
Dragnea“

Victor Ponta s-a întâlnit la Piteşti cu liderii şi membrii Pro România Argeş

Fostul prim ministru Victor Ponta, împreună cu fostul ministru Daniel Constantin, a avut o şedinţă cu liderii şi membrii Pro România Argeş, urmată de o conferinţă de presă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victor Ponta, liderul Pro România, a declarat, la Piteşti, că actualul Guvern duce o politică de tip CARITAS, dat fiind faptul că promite, dar nu-şi poate duce la îndeplinire promisiunile. Ponta a criticat obedienţa liderilor judeţeni ai fostului său partid PSD faţă de Liviu Dragnea, susţinând că are mulţi prieteni printre social-democraţii din Argeş şi că nu exclude, în viitor, o colaborare a partidului său cu PSD.

“Eu sunt şi rămân un social-democrat, dar unul luminat la minte, însă ştiu clar că dacă nu merge economia, nu ai cu ce susţine salariile profesorilor. Am vrut să transmit acest mesaj de la Pitesti că ştiu foarte bine cu cât contribuie Argeşul la buget (...) Am pornit pe drum cu PRO România şi merg pe drum cu Pro România. Dacă PSD scapă nu doar de Dragnea, nu e vorba doar de Dragnea, e vorba de o gaşcă – un grup infracţional organizat – evident că după 2020, natural pentru Pro România, ar fi să colaborăm cu PSD”, a mai precizat Ponta”.

Fostul social democrat l-a atacat pe Liviu Dragnea în cadrul conferinţei de presă ce a urmat întâlnirii cu liderii şi membrii Pro România Argeş de joi, 10 ianuarie, amintind şi de dosarul penal în care a fost achitat.

„Eu am putut să mă duc în instanţă, nu am schimbat legea pentru mine, nu m-am jelit că m-a omorât statul paralel sau mai ştiu eu cine, ca Dragnea. M-am dus şi m-am apărat. Sper ca toţi cei nevinovaţi să primească ca şi mine verdict de achitare şi sper ca cei care au furat să răspundă”, a mai spus Victor Ponta. 

Victor Ponta a anunţat că, pentru alegerile europarlamentare, va fi primul pe lista de candidaţi ai Pro România, argumentând poziţia cu notorietatea pe care o are, dar a precizat că va rămâne în continuare parlamentar în legislativul românesc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: