Vicele Cornel Ionică a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Ionică a câştigat procesul cu ANI
Cornel Ionică a câştigat procesul cu ANI

Potrivit deciziei definitive şi irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cornel Ionică, unul dintre cei doi viceprimari ai Piteştiului, nu s-a aflat în incompatibilitatea declarată de ANI în urmă cu doi ani.

În 2013, Agenţia Naţională de Integritate îl acuza pe vicele Ionică că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate pentru perioada 26 noiembrie 2009 – 30 august 2012, pe motiv că a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de reprezentant al municipiului Piteşti în Adunarea Generală a Acţionarilor a societăţii comerciale Apă-Canal 2000 S.A.

ANI invoca prevederile Legii nr. 161/2003, potrivit cărora funcţia de viceprimar nu este compatibilă cu cea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local. 

Cornel Ionică a deschis proces şi a câştigat încă de la prima instanţă, însă ANI a atacat cu recurs deciziile magistraţilor potrivit cărora, în cazul lui Ionică n-a fost vorba de incompatibilitate. ANI a făcut recurs, dar, marţi, 9 februarie 2016, a pierdut definitiv şi irevocabil la ÎCCJ.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite