UPDATE Polițiștii care făceau percheziții la cămătarii din Argeș au greșit adresa! Au intrat în forță peste o femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Descinderile au avut loc în opt locații, la locuințele unor cămătari din Argeș
Descinderile au avut loc în opt locații, la locuințele unor cămătari din Argeș

Acțiune în forță a polițiștilor argeșeni în colaborare cu procurorii DIICOT Craiova în această dimineață. Anchetatorii au descins simultan în opt locuințe din Pitești și comuna Moșoaia ale unor persoane suspecte de cămătărie.

UPDATE ora 16.30 Mascații au greșit adresa!

Perchezițiile polițiștilor nu au fost lipsite de incidente. Mascații au greșit adresa unui cămătar și au intrat în casă peste o femeie care nu avea nicio legătură cu ancheta lor. Virginia Prosianu are 64 de ani și locuiește de 36 de ani într-un bloc din cartierul piteștean Craiovei. Femeia susține că dormea când a fost trezită de bătăile puternice în ușă.

“Dormeam și m-am trezit din cauza unor zgomote puternice. Cineva striga <<Deschide că sparg ușa!>> și dădea cu picioarele în ușă. Stătea nenorocitul cu pușca îndreptată spre mine”, spune femeia speriată.

image

Oamenii legii aveau o autorizație de percheziție emisă pe Tribunalul Dolj pe numele unui cămătar, însă acesta nu a locuit niciodată la adresa respectivă.Femeia este hotărâtă să-i dea în judecată pe polițiștii care nici măcar nu și-au cerut scuze.

ora 09.00 Cămătari săltați din vile

Șase argeșeni sunt cercetați pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie.

Ion Mihalcea, Florin Mihalcea, Theodor Ionuț Tudor, Ciorgian Nicolae Gheorghe, Cătălina Cristina Gheorghe și Valeriu Arvat acordau împrumuturi cu dobândă între 20 și 100% unor persoane fizice din județele Olt și Argeș.

“Ulterior, prin ameninţare şi acte de violenţă, victimele au fost obligate să semneze chitanţe olograf sau acte notariale prin care să ateste primirea unor sume de bani de o valoare mult mai mare drept împrumut şi au fost deposedate de bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor rude apropiate (părinţi, fraţi)”, se precizează în comunicatul emis de DIICOT.


Prejudiciul cauzat de cămătari este de peste 300.000 de euro. Șase persoane au fost conduse la sediul DIICOT Craiova pentru audieri.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite