Unul dintre cei mai talentaţi actori români, mort la doar 26 de ani. Andrei Nedelea a fost coleg de teatru cu Constantin Cotimanis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Nedelea, actor colaborator al Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti, s-a stins din viaţă la doar 26 de ani. Unul dintre cei mai talentaţi tineri actori români, Nedelea era internat de trei luni la Spitalul Fundeni din Bucureşti pentru un transplant de rinichi. A trecut prin mai multe operaţii şi au intervenit complicaţii.

Vestea morţii lui Andrei Nedelea a fost comunicată de către colega sa Ada Dumitru, care a scris: ”Nu am cuvinte... să ne uităm spre cer şi să îi zâmbim. De acum avem un înger...”

Jurnalul unui nebun, Migraaaanţi, Nevestele vesele, Romanţioşii, Experimentul P., Fania Fénelon sunt piesele in care Andrei Nedelea a jucat la Teatrul Al. Davila din Piteşti. La teatrul din Piteşti, Andrei Nedelea a fost coleg printre alţii cu maestrul Constantin Cotimanis. De altfel, Constantin Cotimanis a postat un mesaj emoţionant la scurt timp după aflarea veştii triste, scriind: ”Drum în lumină, copil frumos!”

Andrei Nedelea, actor foarte talentat din tânăra generaţie, a trecut prin clipe de coşmar în urma unui transplant renal. Tânărul a fost în comă indusă, dar, printr-un miracol, starea lui s-a ameliorat, ieşind din comă la sfârşitul lunii ianuarie. Din păcate, în ultimele zile, starea lui de sănătate se înrăutăţise.

Andrei Nedelea a obţinut Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar la Gala Absolvenţilor UNATC 2018 pentru rolul Mary Sunshine din Chicago,după Bob Fosse şi Fred Ebb, regia: Andreea Iacomiţă.


 

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite