Un tânăr din Argeş a intrat cu forţa în casa fostei concubine, a târât-o afară şi violat-o.  I-a distrus mai multe bunuri, iar la plecare i-a luat telefonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captura video: ziarulargesul.ro
Captura video: ziarulargesul.ro

Un tânăr din Argeş, acuzat de mai multe infracţiuni, a fost trimis luni în arest preventiv pentru 30 de zile după ce săptămâna trecută a dat buzna în casa fostei sale concubine în vârstă de 18 ani, a violat-o şi a lăsat-o fără telefon.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere, lipsire de libertate, viol, şi furt, şi au reţinut pentru 24 de ore un tânăr, de 24 de ani, din Mălureni.

Individul s-a răzbunat pe fosta sa iubită după mai multe certuri. 

"Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 9 mai a.c., cel în cauză ar fi pătruns fără drept în locuinţa unei tinere de 18 ani, din aceeaşi localitate, cu care avusese anterior o relaţie de concubinaj, iar sub ameninţare s-ar fi deplasat în afara locuinţei acesteia şi ar fi întreţinut raport sexual. Ulterior, tânărul i-ar fi sustras şi telefonul mobil", precizează IPJ Argeş.

După administrarea probatoriului, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore. Luni a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar instanţa a decis ca individul să stea în arest pentru următoarele 30 de zile. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite