Un primar din Argeş a lipit afişe în care trimite localnicii să voteze cu Dăncilă: „Am luat bani de la PSD pentru înfrumuseţarea comunei noastre“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul nu avea voie să lipească respectivele afişe FOTO: Facebook/Mihai Mihăilescu
Primarul nu avea voie să lipească respectivele afişe FOTO: Facebook/Mihai Mihăilescu

Iulian Ciolan, primarul PSD al comunei argeşene Dârmăneşti, s-a ales cu plângere la poliţie şi la Autoritatea Electorală Permanentă după ce a lipit în comună afişe în care îndeamnă cetăţenii să voteze cu Viorica Dăncilă. Anul trecut, acelaşi primar a bătut doi membri USR Argeş.

Iată ce scrie pe afişele lipite în comună, inclusiv pe gardurile unor proprietăţi, deşi acest lucru este interzis prin lege: ”Stimaţi concetăţeni, vă rog respectuos să ieşiţi la vot în data de 10.11.2019 şi să votaţi PSD, respectiv pe Viorica Dăncilă. Noi, comuna Dârmăneşti, am luat bani de la PSD pentru dezvoltarea şi înfrumuseţarea comunei noastre. Vă mulţumesc. Cu respect, primar Iulian Ciolan”.

Plângerea la Poliţia Argeş a fost depusă de către Mihai Mihăilescu, coordonator de campanie judeţeană al USR Argeş pentru alegerea Preşedintelui României. Am stat de vorbă cu jurista Emilia Mateescu, membru în Biroul Judeţean al USR Argeş şi cea care a redactat plângerea, pentru a ne spune mai multe despre motivele acesteia.

afise indemn vot dancila darmanesti 01

”În plângerea contravenţională am solicitat organelor de poliţie să constate săvârşirea mai multor contravenţii prevăzute şi sancţionate de Legea nr. 370/2004. Prima contravenţie constă în aplicarea pe panourile electorale din localitatea Dârmăneşti, judeţul Argeş a mai mult de un singur afiş electoral pentru candidaţii VIORICA DĂNCILĂ – încălcându-se prevederilor art. 41 alin. 6 din Legea 370/2004. A doua contravenţie se referă la aplicarea pe panourile electorale de către Primarul comunei Dârmăneşti – EMILIAN CIOLAN a altor afişe decât cele utilizate de candidaţii la funcţia de preşedinte şi de partidele care i-au propus, încălcându-se prevederile art. 41 alin. 3 din Legea nr. 370/2004 – (afişul în cuprinsul căruia primarul comunei Dârmăneşti îndeamnă alegătorii să voteze candidatul Viorica Dăncilă aparţine primarului comunei Dârmăneşti, deci aparţine unei altei persoane decât candidaţii la Preşedinţia României). În fine, a treia contravenţie este următoarea: utilizarea unor afişe electorale care nu cuprind elementele de identificare prevăzute de art. 36 alin. 3 din Legea nr. 334/2006 potrivit cărora Partidele şi alianţele politice, precum şi candidaţii independenţi care au comandat materialele de propagandă electorală prevăzute la alin. (2) lit. a), c) şi e) au obligaţia de a imprima pe acestea următoarele date: a) numele candidatului independent, denumirea partidului politic, a alianţei electorale din care acesta face parte sau a alianţei politice, după caz; b) denumirea operatorului economic care le-a realizat; c) codul unic de identificare prevăzut la art. 34 alin. (13); d) tirajul, pentru materialele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi e) faptă prevăzută şi sancţionată de contravenţional de prevederile art. 52 alin. 1 din Legea nr. 334/2006”, spune Emilia Mateescu.

Primarul de la Dârmăneşti riscă o amendă între 1.000 şi 2.500 lei pentru cele trei contravenţii, iar în acest caz a fost sesizată şi Autoritatea Electorală Permanentă.

Am încercat să luăm legătura şi cu primarul Iulian Ciolan, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.

Anul trecut, primarul PSD a fost filmat în timp ce îi bătea pe membrii USR Argeş

Imagine indisponibilă

În august 2018, USR a postat, pe pagina de Facebook, un video în care doi membri ai partidului erau bătuţi, în comuna Dârmăneşti, judeţul Argeş, de acelaşi primar PSD Emilian Ciolan (foto) şi daţi afară din instituţie. Şi deşi în filmare se vede clar că el este agresorul, primarul din Dârmăneşti susţinea că el ar fi fost lovit.

Adrian Cîrstea, preşedinte USR Argeş, una dintre cele două persoane agresate de primar, declara după incident pentru „Adevărul“: ”Am mers să depunem dosarele cu semnături pentru iniţiativa Fără penali. La ora 10 am fost pentru prima dată acolo şi am fost trimişi dintr-un birou în altul. Pe nicio uşă nu scria nimic. La 13:20 am revenit şi am prezentat primarului dosarele. Primarul ne-a spus să ieşim afară şi că refuză categoric să primească dosarele. Apoi, când colegul meu German Alexandru a început să filmeze, primarul a devenit agresiv. A încercat să îi smulgă telefonul şi i-a dat mai mulţi pumni colegului meu. S-a întors şi către mine şi m-a lovit în cap. Când colegul a reuşit să scape din pumnii primarului am ieşit afară amândoi. Am depus plângere împotriva primarului de la Dârmăneşti”.

Potrivit declaraţiilor USR, cei doi reprezentanţi mergeau la primărie pentru a depune semnăturile adunate în campania „Fără penali în funcţii publice”.

Despre agresivitatea lui Emilian Ciolan s-a mai scris în presa locală. De exemplu, Curierul Zilei relata în mai 2016 că o tânără care mersese să-şi treacă în registrul agricol proprietatea a fost înjurată de Ciolan, fiind făcută şi „paraşută”.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite