Un preot român enumera în 1921 viciile şi metehnele vremii: „Beţia, luxuria şi cartoforia, specula neruşinată a negustorului şi mita funcţionarului“

Biserica Sfântul Nicolae din Piteşti

În prima zi a anului 1921, Direcţia Generală a Cultelor din cadrul Ministerului Cultelor şi al Artelor trimitea o circulară prin care solicita preoţilor să întocmească mici monografii care să schiţeze în linii generale viaţa fiecărei parohii. Răspunsul preotulului Angelescu de la Biserica Sf. Nicolae face un adevărat tablou al vieţii morale şi sociale a enoriaşilor.

Caracterizarea pe care părintele Dumitru Angelescu de la biserica Sfântul Nicolae din Piteşti (lăcaş construit de mahalagii piteşteni în anul 1812 şi demolat un secol  şi jumătate mai târziu,  în 1962) le-o face piteştenilor  arondaţi bisericii sale dar şi celorlalţi este dură şi la obiect.

„Majoritatea poporului din această parohie nu este de admirat, dar nici de criticat, ci o stare mijlocie având în sine şi binele şi răul, căci aşa este alcătuită firea omului, cu calităţi şi defecte inerente. Şi în această parohie, precum cred, ci în toate parohiile de oraşe bântuiesc mai ales următoarele viţii ereditare vieţii de oraşe şi anume: beţia, luxuria şi cartoforia. Aceste viţii în prezent cam lâncezesc din cauză că băuturile alcoolice fiind prea scumpe, beţia urmează să se modereze, iar luxuria fiind soră bună cu beţia şi prea adesea provocată de beţie, a urmat ca şi ea să se mai înfrâneze. Pentru cartoforie alte piedici au contribuit să o mai împuţineze precum: scumpirea traiului, a îmbrăcămintei, încălţămintei, a dispenselor, diferite dispoziţiuni poliţieneşti etc", se arată în documentul aflat în Arhivele Române- Argeş şi publicat de istoricul şi arhivistul Aurel Radu.

„Dorinţa neînfrânată de îmbogăţire”

Părintele vorbeşte , de ademenea, despre educaţia precară a enoriaşilor şi speranţele lor de înavuţire peste  noapte şi  se avântă într-o analiză amplă a problematicii.

„Astăzi însă un alt viţiu bântuieşte cu furie şi anume: dorinţa neînfrânată de îmbogăţire. Nivelul mintal, întrucât a scăzut, s-a pervertit şi s-a materializat, încât astăzi afară de puţine suflete nobile masa sa comună nu are alt ideal decât să se culce sărac şi să se scoale bogat. De aici specula neruşinată a negustorului, luarea de mită a funcţionarului, ingeniozitatea planurilor criminale şi infame ale oamenilor de afaceri aşa că astăzi, mai mult ca oricând, se adevereşte vechiul proverb roman «Homo hominis lupus est, non homo». Legăturile enoriaşilor cu biserica nu sunt nici prea strânse, dar nici aşa slabe. În această privinţă poporul român moşteneşte defectele străbunilor săi romani care nu erau nici prea creduli în ale bisericii, dar nici ireligioşi; având biserica o neglijare, iar neavând o reclamare, tot asemenea sentimente au şi enoriaşii de astăzi”

Atitudinea autorităţilor locale faţă de biserică este consderată de preotul Angelescu nici ostilă, dar nici interesată, ” întrucât fiecare autoritate avându-şi atribuţiunile ei se interesează de ele, iar biserica este lăsată în grija autorităţilor de care depinde”.

Omul bisericii  trage nădejde, în acelaşi document, într-o nouă lege organică a Bisericii Române  sperând că se va introduce ” vreo dispoziţie salutară ca orice autoritate locală să ocrotească, să ajute şi să pună umărul la îndeplinirea rolului ei moral, cultural şi social, convinse fiind că lucrând astfel, lucrează pentru binele ţării şi al neamului”.

Părintele  Angelescu le vorbeşte mai marilor Ministerului Cultelor şi al Artelor, condus de Octavian Goga şi despre activitatea economică din parohie.

„Industria casnică este foarte puţin dezvoltată în această parohie afară de rare excepţiuni. Au pierit acele timpuri de fericită memorie când în familii se lucra: tricotaj, broderie, gherghef, scoarţe, chiline precum şi alte produse casnice lucrate cu fineţe şi artă vrednice de admirat şi care făceau onoarea şi fala femeii românce pe lângă economia ce o lăsa în casă şi exemplul frumos ce-l da copiilor. Ar fi de dorit ca industria casnică să reînvie fiindcă această mică bogăţie familiară dezvoltată pe o scară întinsă poate cu timpul să devină un izvor de bogăţie naţională.”, mai scrie părintele.

Preotul Angelescu le dă autorităţilor şi câteva idei de dezvoltare economică şi chiar turistică a urbei, de la investiţii, până la organizare.

„ În proscenarea acestui scop cred că ar fi bine să se înfiinţeze expoziţii permanente în toate oraşele ţării unde se vor expune spre vânzare produsele industriei casnice. O comisiune locală va avea rolul să le aranjeze şi să stimuleze familiile la lucru. Apoi o altă comisie centrală compusă din persoane cu iubire de neam şi de arta lui, va vizita expoziţiile locale din când în când va cumpăra mare parte din obiectele expuse şi le va expune în alte expoziţii tot permanente centrale stabilite în centrele cele mari unde se vor vinde publicului amator sau se vor vinde în străinătate. Această idee în trăsuri liniare poate fi dezvoltată, complectată şi reglementată şi cu timpul urmărită fiind de oameni  capabili şi cu dor de binele ţării, poate să adună mari foloase neamului”.

Părintele sugerează că s-ar putea învăţa destul din trecut, pentru  a se trece mai degrabă la fapte: „Un exemplu foarte trist şi care ar trebui să ne înveţe minte l-am îndurat în timpul ocupaţiunii nemţeşti când toată pânzăria a dispărut de pe piaţă fiind rechiziţionată şi atunci populaţia neavând de unde să mai cumpere pânză streină a ajuns să poarte cămeşi zdrenţuite, iar unii jumătăţi de cămeşi, într-o ţară hărăzită de Dumnezeu cu un pământ foarte roditor în care şi bogat şi sărac ar putea să aibă linjeria în olandă de România, întrucât cultura cânepii şi a inului la noi produce recoltă foarte abundentă şi superioară”.

"Biserica nu a mai fost reparată de mai mult de un sfert de veac"

De altfel, părintele este şi cel care a atres atenţia, la acea vreme, asupra nevoii de consoliderae a sfântului lăcaş, dată fiind starea de degradare constatată la acea vreme .

 „Tot preotul Angelescu se plângea primarului oraşului că biserica Sf. Nicolae, fostă catedrală a oraşului, se găsea <<cea mai urgisită între bisericile din Piteşti în ce priveşte mijloacele de întreţinere cum şi în ce priveşte numărul enoriaşilor având cea mai mică enorie între celelalte, adică cu 58 enoriaşi şi parte dintre dânşii figurând numai pe listă, fără a fi enoriaşi de fapt>> şi că <<biserica nu a mai fost reparată de mai mult de un sfert de veac, acoperişul s-a perforat mai peste tot şi apa din ploaie a pătruns prin zidul boltei şi astăzi până în biserică, cauzând deocamdată slăbirea zidului boltei, deteriorarea picturii şi în curând căderea tencuielii de pe boltă>>.De asemenea, împrejmuirea bisericii era în ruină după cum îi scria Gr. Chiriţescu şi alţi 48 de enoriaşi primarului oraşului astfel: „Ştiţi că împrejmuirea Bisericii Sf. Nicolae care este în centrul oraşului este într-o stare de ruină astfel că dă un aspect foarte urât şi orice străin vizitator îşi poate face o idee neplăcută de oraşul nostru”, explică istoricul şi arhivistul Aurel Radu.