Un fost puşcăriaş şi-a sechestrat timp de două săptămâni soţia şi cei patru copii. Poliţia i-a găsit bătuţi, răciţi şi înfometaţi

Un fost puşcăriaş şi-a sechestrat timp de două săptămâni soţia şi cei patru copii. Poliţia i-a găsit bătuţi, răciţi şi înfometaţi

Foto arhivă Adevărul

Un bărbat de 49 de ani din comuna argeşeană Moşoaia a fost reţinut de Poliţia Municipiului Piteşti pentru că şi-a sechestrat familia.

Marian Ciubotea abia ieşise din puşcărie, unde a executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate pentru înşelăciune şi trafic de influenţă. Pe 8 martie, s-a întors acasă, la soţie şi cei patru copii ai săi (doi băieţi în vârstă de 3 şi respectiv 5 ani, o fetiţă de 9 ani şi o altă fată, de 15 ani, ultima dintr-o altă relaţie). 

Măcinat de bănuiala că în lipsa sa, soţia l-a înşelat, bărbatul i-a închis pe toţi cinci într-o cameră neîncălzită. 

Aproape două săptămâni i-a ţinut în frig, i-a bătut şi i-a înfometat. Singura căreia i-a mai permis, din când în când să iasă din casă, ca să meargă la şcoală, a fost fiica cea mare.

Astăzi, disperată, fata nu s-a mai dus la cursuri, ci direct la bunica din partea mamei vitrege.

Împreună cu bătrâna, s-a dus la Poliţia Municipiului Piteşti să-şi reclame tatăl, iar oamenii legii au mers imediat la locuinţa copilei.
 
I-au găsit găsit pe ceilalţi trei copii şi pe femeie bătuţi, slăbiţi şi răciţi. 

„A fost identificat un bărbat de 49 de ani din Moşoaia, bănuit că timp de două săptămâni a lipsit de libertate soţia şi patru copii minori. A fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Vineri urmează a fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă”, a declarat, pentru Adevărul, inspectorul principal de Poliţie Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IJP Argeş. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: