UPDATE VIDEO Tren deraiat între Curtea de Argeş şi Piteşti. Toate cele şapte persoane aflate în garnitură au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine arhivă
Imagine arhivă

Terasamentul căii ferate a fost erodat de ploile puternice, locomotiva plonjand mai multi zeci de metrii ajungând în cele din urmă pe câmp.


UPDATE: Un tren personal care aparţine unei firme private care făcea legătura între Piteşti şi Curtea de Argeş a deraiat între Borleşti şi Dobrogostea, în comuna Merişani, şapte persoane fiind rănite, trei dintre acestea fiind transportate cu salvările SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. Practic viitura puternică provocată de precipitaţii de peste 100 de litri pe metru pătrat căzute în 30 de minute, iar apa a măturat terasamentul în două porţiuni, ambele de aproximativ 50 de metri, iar garnitura feroviară, rămasă în aer doar pe şine, a deraiat. 


La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de la Transporturi Feroviare şi lucrătorii CFR Infrastructură care au încercat să stabilească împrejurările în care a avut loc incidentul feroviar, cauza acestuia fiind afectarea terasamentului de către viitura provocată de precipitaţiile
abundente, existând două porţiuni în care calea ferată a rămas în aer şi peste care trenul a trecut, după care a deraiat, martorii şi călătorii confirmând că s-a auzit o bubuitură puternică.
 

În garnitura feroviară cu două vagoane erau şapte călători, trei fiind răniţi uşor, iar ceilalţi patru care au suferit leziuni şi fracturi, unul dintre ei, o femeie cu o mână ruptă fiind chiar angajata CFR la Curtea de Argeş au fost transportaţi cu ambulanţele SMURD şi SAJ Argeş la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

Traficul feroviar dintre Piteşti şi Curtea de Argeş va rămâne  închis, iar reparaţiile la terasamentul afectat de viitură va dura, potrivit autorităţilor locale peste şase luni de zile.

Patru persoane au fost grav rănite, dovedind fracturi de membre superioare şi inferioare, iar alte trei fiind contuzionate. Răniţii au fost preluaţi de mai multe echipaje ale ambulanţei şi transportate la spital.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite