Tratamente naturiste împotriva păduchilor. Leacuri din bătrâni care sunt folosite şi astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

Pediculoza, o infestaţie favorizată de condiţiile precare de igienă, apare încă, destul de frecvent, inclusiv în mediul urban, mai ales la copiii între 4 şi 14 ani, care stau în colectivităţi.

Pentru combaterea păduchilor există două tipuri de tratamente: chimice, sub formă unor insecticide speciale,  disponibile în farmacii, şi naturiste – remedii folosite de sute de ani, acum şi în combinaţîi care potenţează acţiunea lor.

Cel mai cunoscut şi sigur leac este oţetul. „Se înmoaie părul şi scalpul în oţet şi se acoperă apoi cu o cască de duş. Se lasă peste noapte,  pentru a sufocă păduchii şi a eroda ouăle” , explică specialistul în fitoterapie Elena Badea.

Efecte similare are şi vaselina.  ”Păduchii trebuie să respire, iar aplicarea pe toată lungimea părului a vaselinei îi împiedică să facă asta, asfixiindu-i”, mai spune specialistul.

La fel acţionează şi uleiurille esenţiale care omoară păduchii şi calmează mâncărimile.

Infuzia de nuc şi decoctul de salcie

 Printre remediile naturiste eficiente se mai numără: nucul (infuzie concentrată din frunze preparată din două linguriţe cu vârf la 250 ml de apă) cu care spălăm părul; salcia( decoct fin frunze, folosit pentru spălarea părului); iederă (se spală părul cu un decoct preparat dintr-o lingură de frunze tocate la un litru de apă, fierte 10—15 minute şi lăsate să se răcească); pelin( spălături cu o soluţie obţinută dintr-o frunză de pelin opărită în oţet).

Patrunjelul, uturoiul şi alte câteva plante de ajutor

Levănţică are de asemenea indicaţii în combaterea pediculozei

„Se poate folosi sub formă de ulei essential, aplicat direct pe păr, sau  de infuzie concentrată, din 20-30g la un litru de apă clocotită, infuzată timp de trei minute, pentru spălarea părului.”, recomandă Elena Badea..

Specialistul recomandă, în acelaşi scop, şi pătrunjelul: se freacă scalpul cu sucul proaspăt obţinut din frunzele de pătrunjel

Iată şi o reţetă mai complexă, care poate fi însă preparată şi acasă.

 „Combinăm  20 de picături de ulei de arbore de ceai, 10 picături de ulei de rozmarin şi câte 15 picături de ulei de lămâie sau ulei de cimbru. Adăugăm ulei de levănţică şi patru linguri de ulei vegetal. Cu acest amestec frecăm  părul uscat  pe care îl acoperim apoi cu o cască de duş, peste care punem un prosop. Lăsăm să acţioneze o oră, după care desfacem, samponăm bine şi clătim cu o soluţie preparată din cantităţi egale de oţet alb şi apă”, mai spune specialistul.

Printre leacurile din bătrâni, ce-i drept nu tocmai plăcut mirositoare, se se numără şi gazul (se amestecă în cantităţi egale apă şi gaz şi se aplică lotiunea pe par cu un sfert de ora înainte de spălare.

Pasta de usturoi şi uleiul de mentă, adăugate  în şamponul cu pentru  copii reprezintă iarăşi o modalitate eficientă, recomandată de specialiştii în fitoterapie, pentru combaterea pediculozei.

„Pentru copiii de peste şase ani se poate apela la următorul remediu: 10  picături de geramium, 10 picături de rozamatin, 5 picături de lămâae şi 5 picături de ceai se de amestecă cu 5 ml de ulei essential de migdale. Se masează scalpul cu 10 ml din acest amestec, acoperă capul cu un prosop uscat pentru o oră şi apoi spală şi clăteşte bine. Tratamentul se repetă la două zile până la înlăturarea complete a păduchilor”, explică Elena Badea..

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite