Transfăgărăşanul este blocat, parţial, de avalanşe. Salvamontiştii au suspendat patrulările preventive în Munţii Făgăraş

Transfăgărăşanul este blocat, parţial, de avalanşe. Salvamontiştii au suspendat patrulările preventive în Munţii Făgăraş

Foto: Salvamont Arges

Din cauza ninsorilor abundente din ultimele zile, care au dus la depunerea unui strat nou, consistent, de zăpadă, peste cea îngheţată, şi a vântului care suflă la rafală cu viteze de 90-120 km/oră, Salvamont a declarat închise toate traseele turistice care acced în creasta masivului Făgăraş.

Ştiri pe aceeaşi temă


Conform Buletinului Nivometeorologic emis de ANM-CMR Transilvania Sud, alerta de avalanşă pentru muntii Făgăraş este de gradul 4, ceea ce înseamnă risc mare.

"La altitudini mai mari de 1800 m, în partea superioară se întâlneşte un strat de zăpadă instabilă, căzută în ultimele zile. Pe versanţii cu expunere sudică şi estică, regăsim structuri de plăci de vânt recente, dar în profunzime şi din ultimele săptămăni, precum şi cruste de gheaţă. Chiar şi o supraîncărcare slabă poate duce la alunecarea stratului instabil de la suprafaţă, declanşând avalanşe de dimensiuni medii, în unele cazuri putând fi angrenate şi straturile inferioare", precizează Salvamont Argeş.

Sub altitudinea de 1800 m, stratul de zăpadă este relativ consolidat, însă stratul de la suprafaţă, ce depăşeşte pe alocuri 30 cm, este mai instabil, neavând o coeziune bună cu stratul vechi. 

Riscuri mai mari prezintă depozitele de zăpadă de pe văi şi din alte zone adăpostite. Pe pantele suficient de înclinate, declanşările de avalanşe de mici şi medii dimensiuni sunt posibile atât spontan, dar şi la supraîncărcări slabe cu turişti sau schiori.

Nu faceţi drumeţii şi nu schiaţi la peste 1600 de metri altitudine!

Salvamont Argeş face apel la toţi cei care vor să practice schiul offpiste, cât şi la iubitorii de drumeţii montane să evite deplasarea la altitudini peste 1600 m din cauza riscului producerii de avalanşe. 

Tototdată, cei care se deplasează la altitudini mici, sub 1600 m, în zonele împădurite, să fie atenţi deoarece, din cauza încărcării copacilor cu zăpadă şi chiciură, există riscul dezrădăcinării şi prăbuşirii copacilor.

 Blocaj pe Transfăgărăşan

Salvamont Argeş anunţă că drumul Naţional 7C Transfăgărăşan, între km 104  şi 106, Conacul Ursului - Cabana Capra este blocat de avalanşe, existând riscul ca turiştii ce se deplasează pe jos sau cu maşina să fie surprinşi de curgerile de zăpadă.

"Din motive de siguranţă a salvatorilor montani, am luat măsura de suspendare a permanenţei şi a patrulărilor preventive în munţii Făgăraş Sud, până la îmbunătăţirea condiţiilor meteo şi stabilizarea stratului de zăpadă.  În caz de nevoie, putem fi solicitaţi să intervenim prin Serviciul Unic de Urgenţe 112 sau Dispeceratul Naţional Salvamont la numărul de telefon 0SALVAMONT-0725826668. 
Pentru toată această perioadă, avem constituite la nivelul Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş două echipe de intervenţie,  care pot interveni cu plecare din Piteşti şi Curtea de Argeş, la orice oră", mai precizează Serviciul Salvamont Argeş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: