Topul celor mai răspândite superstiţii de pe glob. În ce ţări se consideră ghinion să-ţi tai unghiile noaptea

Topul celor mai răspândite
superstiţii de pe glob. În ce ţări se consideră ghinion să-ţi tai unghiile noaptea

Peste tot în lume pot fi întâlnite sute şi sute de superstiţii, în unele cazuri acestea variind de la o regiune la alta. Sunt însă şi superstiţii ce se regăsesc în mai multe ţări. Am realizat un top al celor mai răspândite superstiţii de pe mapamond.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una dintre cele mai răspândite superstiţii, întâlnită atât în România, cât şi în mai multe ţări din Europa de Vest, este cea privind bătutul în lemn pentru a nu avea ghinion. Această superstiţie datează tocmai din Evul Mediu, când credincioşii care mergeau la bisericile din lemn atingeau lemnul acestora, după ce li se spunea că lemnul provine din crucea pe care a fost crucificat Iisus. Atingerea lemnului presupunea astfel o conexiune cu divinitatea.

Atât în America, cât şi în Europa, se spune că atunci când vezi o pisică neagră ai ghinion, pentru că pisicile ar avea legătură cu vrăjitoria. În Coreea de Sud, ciorile sunt asociate cu ghinionul.

Conform superstiţiilor din Coreea de Sud, India şi Turcia, aduce ghinion să îţi tai unghiile noaptea. Iar această superstiţie e veche de secole, avându-şi originea în faptul că întunericul şi folosirea unor obiecte ascuţite pentru tăierea unghiilor puteau duce la infecţii mortale.

Şi fluieratul într-o încăpere este asociat cu ghinionul. Iar această supersiţie este asociată în Rusia cu probleme financiare.

O altă superstiţie des întâlnită este cea legată de statul la colţul unei mese. Se spune că cei care stau la colţul unei mese nu se mai căsătoresc. Superstiţia este întâlnită în România, Ungaria şi Rusia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările