Tânăra admisă prima la o facultate destinată mai ales bărbaţilor „Nimic nu e imposibil dacă-ţi doreşti cu adevărat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piteşteanca Ioana Dumitru, absolventă a Colegiului Naţional Zinca Golescu, a fost admisă prima la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, specializarea Ordine şi siguranţă publică–penitenciare.

Ioana a fost admisă cu media 9,40, fiind singura care a obţinut nota 10 la limba franceză. La română, tânăra a luat 9,10, aceeaşi notă mare obţinând-o şi la istorie. Diferenţa între Ioana şi al doilea clasat la admitere a fost una foarte mare, de 50 de sutimi. În total, au fost 120 de concurenţi pe 40 de locuri.

„Este o specializare dificilă, aşa este. În primul rând, a fost o provocare pentru mine testarea psihologică, a fost una foarte grea. Eu am susţinut şi testarea în cadrul M.A.I. A fost o selecţie dură la admitere, pornind de la acest test psihologic. Am făcut şi o vizită în sistemul penitenciar în clasa a XII-a şi mi-au plăcut ordinea şi disciplina de acolo. Mi s-a părut o provocare oportunitatea unui viitor loc de muncă în acest sistem, unde nu ar putea lucra oricine”, precizează Ioana Dumitru.

Motivaţia de a urma o carieră în sistemul penitenciar a început acum aproximativ un an. „Am vrut să ajung în acest sistem. Nu am pe nimeni în familie care să lucreze în sistem. A fost pur şi simplu motivaţia mea interioară şi m-a atras acest sistem de la bun început”, adaugă Ioana.

Referitor la pregătirea pentru examenul de la Academia de Poliţie, Ioana spune că în lunile de dinaintea examenului se trezea zilnic în jur de ora 7.00, iar pregătirea dura, în medie, cel puţin cinci ore pe zi. În plus, Ioana avea trei meditaţii în fiecare săptămână.

M-am documentat mult şi singură”

Perioada pregătirii pentru dificilul examen a fost pentru Ioana şi una de renunţări: „Am redus foarte mult ieşirile cu prietenii în acea perioadă, mai mergeam foarte rar la un film sau la o plimbare”. Ioanei îi place foarte mult să călătorească, însă din cauza pandemiei şi a pregătirii pentru examene a trebuit să renunţe temporar la această pasiune.

Despre pregătirea propriu-zisă pentru examenul de admitere, Ioana Dumitru spune că s-a documentat mult şi singură. „Pe lângă ce ne dădeau profesorii, eu m-am documentat mult şi singură, din orice sursă. Şi la limba română, dacă nu eram sigură pe o exprimare corectă, o căutam eu”, spune tânăra.

La examenul de la Academia de Poliţie, Ioana a susţinut toate probele scrise - româna, istoria şi limba străină- într-o singură zi, pe parcursul a patru ore: „Într-un fel am gândit la istorie şi în alt fel la română şi am luat subiectele treptat. În jurul meu era agitaţie, forfotă, ceilalţi candidaţi se uitau peste subiecte, să vadă ce ştiu şi ce nu ştiu. Eu am abordat subiectele gradual şi asta m-a ajutat. Am tratat cu calm examenul, grilă cu grilă. Până la urmă, nimic nu e imposibil dacă îţi doreşti cu adevărat”.

Ioana spune că subiectele de la admiterea din acest an au fost mai dificile comparativ cu cele din 2019. „Mă aşteptam că voi fi admisă, dar nu credeam că voi intra prima, nici măcar după ce am văzut mediile. A fost o mare bucurie să fiu admisă prima, la o diferenţă considerabilă faţă de al doilea admis. Bucuria mea cea mare este că i-am făcut pe părinţii mei mândri şi asta e tot ce contează pentru mine”, mărturiseşte tânăra.

Ioana Dumitru a absolvit Ştiinţe Sociale la Colegiul Naţional Zinca Golescu din Piteşti pentru că, ştiind de la bun început ce vrea să facă, i-a fost mai uşor. Media de absolvire a Colegiului a fost una mare: 9,76.

Am vrut să demonstrez că încă se mai poate face ceva în România”

 Legat de viitorul său profesional, Ioana îşi doreşte să îşi facă meseria cât mai bine şi să fie de folos în sistemul penitenciar, să vină cu idei noi „pentru ca acest sistem să fie mai bun, să evolueze”.

Ioana nu are vreo teamă în legătură cu dificilul sistem în care va lucra: „Ştiu că voi da tot ce e mai bun şi îmi voi face meseria aşa cum trebuie”.

Am întrebat-o pe tânăra eminentă ce a făcut-o să rămână să studieze în România într-o perioadă în care mulţi absolvenţi aleg să meargă la facultăţi din Europa de Vest şi America. „Niciodată nu a fost o opţiune pentru mine plecatul la studii peste hotare. Ştiu că în străinătate sunt multe oportunităţi. Însă am vrut în primul rând să îmi demonstrez mie şi celorlalţi că încă se mai poate face ceva în România şi cu putem schimba ceva cu ajutorul tinerei generaţii. A fost şi dragostea de ţară unul dintre motivele pentru care am ales să îmbrac haina militară”.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Povestea de succes a unei absolvente de Oxford din Mioveni. „Perseverenţa poate deschide uşi pentru oricine“

Platforma TeachU pentru meditaţii gratuite, realizată de o româncă la Oxford

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite