Slujbă în limbajul semnelor, la Biserica surzilor din Piteşti. Credincioşii cu deficienţe de auz, invitaţi la o agapă frăţească

Slujbă în limbajul semnelor, la Biserica surzilor din Piteşti. Credincioşii cu deficienţe de auz, invitaţi la o agapă frăţească

Foto: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

De Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, ocrotitoarea Bisericii surzilor din Piteşti, slujba a fost ţinută în limbaj mimico-gestual. Parohia a oferit şi o agapă frăţească pentru credincioşii surzi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2018, la Piteşti era sfinţită Biserica „Sf. Grigorie Palama”, un lăcaş destinat în primul rând membrilor Comunităţii de Surzi din municipiu, care au şi contribuit la adaptarea ei nevoilor lor speciale. Ulterior, vestea desfinţării sale i-a întristat pe membrii comunităţii, care au continuat însă să vină la aşazământul ce aparţinea Parohiei Mavrodolu, chiar dacă slujbele au început să se ţină în viu grai.
 
Anul acesta, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, persoanele cu deficienţe de auz au avut însă parte de o slujbă specială. 
 
"Precum în fiecare an, din mila şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun şi Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuieşte Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este şi Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locaşul Sfânt  în care Familia cea mare a credincioşilor surzi sunt parte integrantă din cuprinsul Parohiei Mavrodolu.
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită în limbajul semnelor de preoţii slujitori Istrate Cătălin, precum şi Ţîru Cătălin, la biserica pentru surzi „Izvorul Tămăduirii”, la care au participat enoriaşi din Comunitatea surzilor din Mioveni, precum şi din Piteşti", a precizat Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului pe pagina sa de Facebook.
 Slujbă în limbaj mimico-gestual la Biserica surzilor din Piteşti.  Persoanele cu deficienţe de auz, invitate la o agapă frăţească
 
 
Slujba de sfinţire a apei – Aghiasma Mică – a fost săvârşită după Sfânta Liturghie, "spre folosul şi binecuvântarea fraţilor surzi şi a caselor acestora". 
 Slujbă în limbaj mimico-gestual la Biserica surzilor din Piteşti.  Persoanele cu deficienţe de auz, invitate la o agapă frăţească
 
 
"Cu acest prilej de bucurie duhovnicească întru Lumina neînserată a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, după Dumnezeiasca Liturghie – ca Dar de Mulţumire, prin semne, adus lui Dumnezeu cel Înviat – întregul colectiv al Parohiei Mavrodolu a oferit o agapă frăţească pentru credincioşii surzi prezenţi la hramul bisericii surzilor din Piteşti", mai scrie Arhiepiscopia. 
 Slujbă în limbaj mimico-gestual la Biserica surzilor din Piteşti.  Persoanele cu deficienţe de auz, invitate la o agapă frăţească
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările