Sfinxul pandemic cu mască, sculptura originală în calcar a unui artist din Piteşti

Sfinxul pandemic cu
mască, sculptura originală în calcar a unui artist din Piteşti

Sculptorul Marius Ivanovici alături de lucrarea sa originală FOTO: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa

Piteşteanul Marius Ivanovici, unul dintre cei mai apreciaţi sculptor români, a realizat o lucrare inspirată de perioada actuală: un sfinx de pandemie ce poartă o mască stilizată. Marius a realizat peste o mie de sculpturi, inclusiv busturi cu familia Ceauşescu, Stalin sau mareşalul Antonescu

„Eu am un ciclu de lucrări legat de sfincşi. Trăim vremuri pandemice şi care şi-au pus amprenta asupra tuturor. De aici a venit ideea sfinxului pandemic. Iar această lucrare a mea nu va face decât să amintească de aceste vremuri. E ca şi cum aş face haz de necaz”, spune Marius Ivanovici. 

Sculptorul spune că a fost nevoie să găsească un simbol pentru sfinxul pandemic şi a fost masca pe care ne-o punem toţi.

„Dacă aş fi cioplit pur şi simplu o mască, aş fi fost doar un meseriaş, nu ar fi fost artă. Şi atunci am realizat o interpretare a acestei măşti ce acoperă faţa unui sfinx. Sfinxul are două feţe opuse, una îndreptată către nord şi una către sud. În partea de sud este o faţă poetică, o faţă stilizată a sfinxului. E faţa noastră reală, interioară, faţa pe care nu ne-o poate acoperi nimeni, e faţa fără mască”, precizează sculptorul piteştean.

Şase tone şi doi metri înălţime

Marius Ivanovici a lucrat nouă zile la sfinxul pandemic, pe durata taberei naţionale de sculptură în piatră de la Titu, ce s-a încheiat pe 11 septembrie. Tabăra a fost finanţată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură.

Lucrarea are doi metri înălţime şi cântăreşte şase tone. Ca material, sfinxul pandemic a fost realizat din piatră de Podeni, în fapt un calcar cu o textură deosebită ce „ţine frumos lumina de pe suprafeţe”. „E o lumină caldă, în contrast cu soclul din beton”, după cum spune Marius Ivanovici. Modul în care a interpretat masca sfinxului dă o senzaţie aeriană, „nu dă senzaţia de duritate şi greutate a pietrei brute, dă impresia de uşurinţă a materialităţii”.

Sfinxul pandemic a fost realizat în nouă zile FOTO: Marius Ivanovici

Marius Ivanovici este dezamăgit că la Piteşti, oraşul său natal, nu se mai organizează de ani de zile o tabără de sculptură: „Piteştiul s-a umplut de milioane de pavele şi borduri, dar când e vorba de organizarea unei tabere naţionale de sculptură nu este vreun interes din partea autorităţilor locale. E jenant, e strigător la cer”.

Ultimul bust pe care l-a făcut Marius Ivanovici este cel al marelui Dinu Lipatti. Bustul este amplasat chiar la Casa Memorială Dinu Lipatti din comuna argeşeană Leordeni, fiind singurul bust realizat după moartea lui Dinu Lipatti.

În ceea ce priveşte bustul la care a avut cel mai mult de lucru, Marius Ivanovici spune că este cel al mareşalului Ion Antonescu. „Acest bust a ridicat probleme tehnico-administrative. Bustul se află în incinta Muzeului Judeţean Argeş. Noi, în România, nu avem voie să punem în exterior busturi cu oameni care au făcut parte din istorie, fie ei negativi. În alte ţări se poate. Am făcut bustul lui Antonescu şi l-am pus în muzeu, acolo nu este vreo problemă. Tot în muzeu este-ce contrast!-şi bustul lui Armand Călinescu, ucis de legionari”.

I-a sculptat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu

Marius Ivanovici a realizat până acum peste o mie de sculpturi, dintre care peste două sute sunt busturi aparţinând unor personalităţi de pe tot globul din istorie şi cultură. Marius i-a sculptat, printre alţii, pe Decebal, Traian, voievozii români, Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Stalin şi chiar pe ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Marius Ivanovici a realizat pentru un client privat din Piteşti zeci de busturi, inclusiv cele ale lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu sau bustul lui Stalin. „A fost o muncă uriaşă, am realizat acele busturi acum mai bine de zece ani”, precizează sculptorul piteştean.

Vă mai recomandăm şi:

FOTO VIDEO Cum arată originalele opere de artă în metaloplastie decupată ale unui artist plastic fascinat de cai

Lucrare monumentală, de cinci tone, modelată în cinstea Transfăgărăşanului. A fost realizată de unul dintre cei mai mari specialişti români în metaloplastie

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările