Sentinţe finale dure în dosarul „Mită pentru arbitri“: Penescu, Libertatu şi Facăleaţă au de executat ani grei de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornel Penescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare FOTO Adevarul
Cornel Penescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare FOTO Adevarul

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti i-au condamnat pe Cornel Penescu (fostul patron al FC Argeş) şi pe Liviu Făcăleaţă (fost director al societăţii comerciale PIC) la câte 5 ani de închisoare cu executare şi 3 ani interzicerea drepturilor, în timp ce Cristian Libertatu, fost director al OJPC Argeş, a primit 3 ani de închisoare. Decizia instanţei este definitivă.


  Scandalului ”Mită pentru arbitri” a izbucnit în urmă cu mai bine de 5 ani, când mai multe persoane  au fost trimise în judecată în dosarul în care au fost formulate  acuzaţii de corupţie uluitoare. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2006-aprilie 2009, inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleaţă Liviu Ilie, Mincă Cristian, Pieca Gheorghiţă şi Gheorghe Constantin au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave de corupţie prin care să obţină beneficii financiare sau materiale.

Iată cum sună decizia pronunţată pe 4 februarie 2015  în acest dosar:

 Curtea de Apel Ploieşti “admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ – DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE – SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI şi inculpaţii PENESCU GHEORGHE CORNEL, arestat în altă cauză şi aflat în prezent la Penitenciarul Jilava Bucureşti, PRUNEA FLORIAN şi SAVANIU MARCEL, împotriva sentinţei penale nr. 471/24.10.2013 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Desfiinţează în parte, în latură penală şi civilă, sentinţa primei instanţe şi rejudecând cauza pe fond pronunţă o nouă hotărâre în sensul că făcând şi aplicarea art. 5 Noul Cod penal:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului PENESCU GHEORGHE CORNEL în pedepsele componente, respectiv de 4 ani închisoare şi trei pedepse de câte 3 ani închisoare. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 modificată, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. 1 Cod penal 1969, contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie cu pedepsele de 4 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare în condiţiile art. 60 Cod penal şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969. În baza art. 71 Cod penal 1969 interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969, pe perioada executării pedepsei.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului FĂCĂLEAŢĂ LIVIU ILIE, în pedepsele componente, respectiv de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 modificată, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal 1969. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. 1 Cod penal 1969, contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie cu pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare în condiţiile art. 60 Cod penal şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal 1969. În baza art. 71 Cod penal 1969 interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal 1969, pe perioada executării pedepsei.

III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului CONSTANTIN GHEORGHE, în pedepsele componente, respectiv de 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 modificată, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. 1 Cod penal 1969, contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie cu pedepsele de 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare în condiţiile art. 60 Cod penal şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969. În baza art. 71 Cod penal 1969 interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969, pe perioada executării pedepsei.

IV. Înlătură dispoziţiile art. 86 indice 1 – art. 86 indice 4 Cod penal 1969 privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului LIBERTATU DAN CRISTIAN şi dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare prin privare de libertate în condiţiile art. 60 Cod penal. În baza art. 65 alin. 2 rap. la art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 Cod penal 1969 interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969, pe perioada executării pedepsei.

V. În baza art. 65 alin. 2 rap. la art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 aplică inculpatului DAN CRISTIAN LUCIAN, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969, pe o perioadă de 3 ani.

VI. În baza art. 65 alin. 2 rap. la art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 aplică inculpatului LICĂ MARCEL, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969, pe o perioadă de 3 ani.

VII. Majorează pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului CORPODEAN SORIN la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 Cod penal rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi durata termenului de încercare de la 7 ani la 8 ani. În baza art. 65 alin. 2 rap. la art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969, pe o perioadă de 3 ani.

VIII. În baza art. 65 alin. 2 rap. la art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 aplică inculpatului CAIA SORIN CRISTIAN, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969, pe o perioadă de 3 ani. Dispune ca inculpatul să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş în loc de Serviciul de Probaţiune Satu Mare, aşa cum în mod incorect s-a specificat în dispozitivul sentinţei apelate.

IX. Dispune completarea încadrării juridice a faptei inculpatului BOGACIU DUMITRU AURELIAN în sensul aplicării art. 41 alin. 2 Cod penal 1969. În baza art. 65 alin. 2 rap. la art. 254 alin. 1 Cod penal 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969, pe o perioadă de 3 ani.

X. În baza art. 386 Cod proc. penală cu aplic. art. 5 Cod penal schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpatului MINCĂ CRISTIAN după cum urmează: – din infracţiunea prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 6 indice 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 în infracţiunea prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 292 alin. 1 Cod penal combinat cu art. 308 Cod penal şi art. 35 Cod penal, text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) Cod penal pe o perioadă de 3 ani; – din infracţiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 modificată în infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) Cod penal pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare sporită cu 8 luni (1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare), în total pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) Cod penal pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 8 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în baza art. 92 Cod penal. Potrivit art. 65 alin. 1 Cod penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) Cod penal.

În baza art.93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a-să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d-să comunice schimbarea locului de muncă; e-să comunice informaţii şi documente de natură a permite control mijloacelor sale de existenţă; În temeiul art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei municipiului Piteşti – Administraţia publică locală. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau neexecutării măsurilor impuse de instanţă prev. de art.96 Cod penal.

XI. Schimbă temeiul achitării dispuse faţă de inculpatul SAVANIU MARCEL, pentru infracţiunea prev. de art. 254 Cod penal rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, din art. 10 lit. d) Cod proc. penală 1969 în art. 10 lit. a) Cod proc. penală 1969.

XII.Schimbă temeiul achitării dispuse faţă de inculpatul PRUNEA FLORIAN, pentru infracţiunea prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, din art. 10 lit. d) Cod proc. penală 1969 în art. 10 lit. a) Cod proc. penală 1969. Modifică dispoziţiile sentinţei privind confiscarea specială dispusă conform art. 118 alin. 1 lit. e) Cod penal 1969, în sensul că: – reduce cuantumul sumei confiscate de la inculpatul Penescu Gheorghe Cornel de la suma de 32.000 USD la 14.000 USD; – confiscă de la inculpatul Constantin Gheorghe suma de 310.000 lei; – confiscă de la inculpatul Corpodean Sorin suma de 15.000 USD. Sumele în valută care fac obiectul confiscării speciale dispuse prin sentinţa primei instanţe, astfel cum a fost modificată prin prezenta decizie, în sarcina coinculpaţilor Penescu Gheorghe Cornel, Corpodean Sorin, Lică Marcel, Bogaciu Dumitru Aurelian, Dan Cristian Lucian, Caia Sorin Cristian, Libertatu Dan Cristian, reprezintă contravaloarea în lei la cursul oficial BNR la data executării. Înlătură dispoziţiile privind achitarea inculpaţilor PENESCU GHEORGHE CORNEL, FĂCĂLEAŢĂ LIVIU ILIE ŞI CONSTANTIN GHEORGHE pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 modificată şi completată. Menţine dispoziţiile sentinţei primei instanţe, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii FĂCĂLEAŢĂ LIVIU ILIE, CONSTANTIN GHEORGHE, DAN CRISTIAN LUCIAN, LIBERTATU DAN CRISTIAN, LICĂ MARCEL, CORPODEAN SORIN, CAIA SORIN CRISTIAN, BOGACIU DUMITRU AURELIAN, MINCĂ CRISTIAN, PIECA GHEORGHIŢĂ şi CÎRSTINA DANIELA, împotriva aceleiaşi sentinţe. Conform art. 424 alin. 2 rap. la art. 399 alin. 1 Cod proc. penală constată încetate de drept măsurile preventive privind controlul judiciar instituit asupra inculpaţilor Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleaţă Liviu Ilie, Constantin Gheorghe, Bogaciu Dumitru Aurelian, Lică Marcel, Corpodean Sorin, Mincă Cristian, Pieca Gheorghiţă, Cîrstina Daniela, Libertatu Dan Cristian şi Savaniu Marcel, în prezenta cauză prin încheierea de şedinţă din data de 19 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 4285/105/2009. Obligă la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează: – în sumă de câte 8.500 lei pe fiecare dintre inculpaţii Lică Marcel şi Mincă Cristian, din care suma de câte 7.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală şi primă instanţă; – în sumă de câte 1.500 lei pe fiecare dintre inculpaţii Făcăleaţă Liviu Ilie, Constantin Gheorghe, Dan Cristian Lucian, Libertatu Dan Cristian, Corpodean Sorin, Caia Sorin Cristian, Pieca Gheorghiţă şi Cîrstina Daniela; – în sumă de 1.900 lei pe inculpatul Bogaciu Dumitru Aurelian, din care suma de 400 lei reprezintă onorariu avocat desemnat din oficiu, ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite