Semnarea convenţiilor cu Serviciul Public de Termoficare va deveni obligatorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 În curând, va fi elaborat un proiect de hotarâre de consiliu local care să prevadă şi sancţiuni pentru cei care nu semnează aceste documente.

Administratorii asociaţiilor de proprietari din Piteşti s-au întălnit, aseară, cu reprezentanţii Primăriei şi cu cei ai  Serviciului Public de Termoficare,  în vederea obţinerii unor clarificări cu privire la trecerea la facturarea individuală a apei calde şi căldurii, unul dintre obiectivele  furnizirolui de agent termic în sistem centralizat. Deşi încă din toamna anului trecut au avut ca sarcină să-i convingă pe locatari să  încheie aceste convenţii, până la această dată, doar în 3 din cele peste 1000 de asociaţii s-a trecut la noul sistem de facturare.

Administratorii au dus muncă de lămurire cu fiecare proprietar sau locatar în parte pentru că trecerea la noul sistem presupune ca toţi, nu doar o parte, să semneze respectivele documente.

Pentru asta, administratorii au nevoie, de la fiecare apartament, de o o copie a actului de identitate al beneficiarului şi o o copie a actului de proprietate asupra  locuinţei.  Împreună cu reprezentanţii Serviciului Publiic de Termoficare şi cu cei ai Primăriei, administratorii au căzut de acord că e nevoie de o hotărâre a consiliului Local care să-i  oblige pe proprietari şi locatari să semneze aceste convenţii.”Urmează să elaborăm un proiect de hotarâre de consiliu local care să prevadă şi sancţiuni  pentru cei care nu semnează aceste convenţii”, spune  Lucia Ivan, şeful  departamentului Monitorizare Servicii Publice din cadrul Primăriei Piteşti.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite