Sechestru-record, de 3 milioane de euro, pe bunurile unor proxeneţi. Doi procurori, suspectaţi că-i ajutau pe peşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Câmpulung Muscel au pus sechestru de 3 milioane de euro pe bunurile celor 31 de proxeneţi cercetaţi pentru că au traficat 80 de victime, în majoritate minore, în ţări din Europa de Vest, în special în Belgia, Olanda şi Germania.

23 dintre cei 31 de proxeneţi cercetaţi sunt deja în arest preventiv pentru 30 de zile. continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Sechestrul asigurator a fost pus asupra a 11 vile cu o valoare de tranzacţionare de peste 2 milioane de euro; 26 de maşini de lux şi o motocicletă, valoarea acestora fiind de aproximativ 653.000 euro; suma de 82.000 euro; suma de 32.000 lei; cantitatea de 500 g bijuterii, deţinute de către inculpaţi.

Surse judiciare apropiate anchetei ne-au declarat că doi procurori argeşeni sunt suspectaţi că au protejat în ultimii ani reţeaua de proxeneţi de la Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. Există suspiciunea că proxeneţii ar fi fost puşi în gardă de fiecare dată înainte de descinderile oamenilor legii. Cei doi procurori primeau de fiecare dată şpăgi grase.

În total, nu mai puţin de 31 de proxeneţi din Câmpulung Muscel sunt cercetaţi pentru că în perioada 2008 – 2016, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 80 de femei, în majoritate minore, în state ale Uniunii Europene. Din activitatea infracţională, aceştia au obţinut peste 3.000.000 de euro. În urma celor 43 de percheziţii efectuate săptămâna trecută au fost ridicate 26 de maşini de lux, o motocicletă, aproximativ 500 de grame de bijuterii din aur, 82.000 de euro, 19.100 de lei, 18 ceasuri şi 114 volane auto, precum si un pistol de calibru 9 mm deţinut ilegal şi 6 cartuşe.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite