Se fac sute de angajări pentru lucrările la tronsonul cinci al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Ce joburi sunt disponibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la tronsonul cinci trebuie terminate până în toamna lui 2025 FOTO: arhiva Adevărul
Lucrările la tronsonul cinci trebuie terminate până în toamna lui 2025 FOTO: arhiva Adevărul

La o săptămână de la începerea lucrărilor pe tronsonul cinci (Curtea de Argeş-Piteşti) al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti, compania italiană Astaldi, cea care execută lucrările, a anunţat că are nevoie de sute de oameni pentru a lucra pe şantier, dorind să angajeze personal local.

În total, sunt disponibile la ora actuală nu mai puţin de 316 locuri de muncă. Iată care sunt locurile vacante: 100 de posturi de dulgher; 200 de posturi de fierar betonist; 2 posturi de operator calculator; 10 posturi de inginer căi ferate, drumuri şi poduri; 2 posturi de primitor-distribuitor; 1 post operator buldozer şi 1 post operator greder. Cei interesaţi îşi pot depune CV-urile la birourile administrative Astaldi din satul Vâlcelele din comuna argeşeană Merişani.

Momentan, pe şantierul tronsonului cinci Curtea de Argeş-Piteşti lucrează peste 200 de oameni şi zeci de utilaje. Constructorul estimează că numărul celor angajaţi va ajunge la aproximativ 1.000 până în primăvara anului viitor. 

Lucrările la tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Piteşti au început pe 1 septembrie şi trebuie terminate până septembrie 2025.

Viitorul tronson cinci Curtea de Argeş-Piteşti va include printre altele trei noduri rutiere, un viaduct, şase pasaje şi 12 poduri, plus două centre de coordonare şi întreţinere a drumurilor (la Bascov şi Curtea de Argeş) Anul trecut, pe 11 mai 2020, CNAIR SA a semnat la Piteşti contractul „Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, km 92+600 – km 122+950”, ofertantul câştigător fiind firma italiană Astaldi SpA. Valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei fără TVA, bani ce vor fi asiguraţi din fonduri europene nerambursabile. Tronsonul cinci va avea o lungime de 30,35 kilometri.

Durata de realizare a tronsonului cinci (în lungime de 30,35 kilometri) al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti este de 60 luni, dintre care 12 luni perioada de proiectare şi 48 de luni pentru execuţia lucrărilor. Traseul începe la Curtea de Argeş şi continuă paralel cu râul Argeş până la centura municipiului Piteşti.

Vă mai recomandăm şi:

Au început lucrările la tronsonul cinci al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Imagini spectaculoase

EXCLUSIV. Ce detaliu blochează începerea lucrărilor la tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Piteşti VIDEO


 


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite