Săptămână plină de spectacole la Teatrul Davila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi şi până duminică, în fiecare zi, actorii teatrului piteştean vă aşteaptă cu spectacole pentru toate vârstele şi gusturile.

Mâine, de la ora 12.00, se va pune în scenă, la Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti piesa “Serafic show”, iar de la ora 18.00, piesa “Investiţia” de Sebastian Ungureanu, avându-i în distribuţie pe Vasile Pieca, Dan Andrei, Tudoriţa Popescu şi Petrică Dumitrescu. Regizor este Matei Varodi, iar scenograf Adriana Raicu-Petre.

Tot de la ora 18.00, actorii teatrului propun locuitorilor din Mioveni piesa “Puşlamaua” de Pierre Chesnot, în regia artistică a lui George Motoi, regia tehnică fiind semnată de Paul Romano. Spectacolul se va susţine la Casa Sindicatelor din localitate.

Spectacol în colaborare cu Protoieria Piteşti


Vineri, de la ora 15.00, în sala mare se va juca “Serafic show”, iar de ora 18.00 “Taina iubirii”, un spectacol de amatori în colaborare cu Protoieria Piteşti. Regia este semnată de Matei Varodi.

De la ora 16.00, la sala Studio 125, se joacă piesa “Sus e cerul”, de Marin Ioniţă, cunoscut profesor, scriitor şi jurnalist. Regia şi scenografia îi aparţin interpretei Luminita Borta.

Sâmbătă, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul „La noi trombonu' face tonu" de Ion Popa, regia artistică Emilian Cortea. Duminică, de la ora 18.00, se va pune în scenă piesa “O mireasă de împrumut” de Astrid Lindgren, regia artistică Zoltan Schapira şi psihodesign dr. Olivia Costea.

Pentru fiecare reprezentaţie din incinta teatrului preţul unui bilet este 10 lei. Elevii şi studenţii beneficiază de o reducere de 50%, iar pensionarii pot intra gratuit, în limita locurilor rămase libere.


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite