Robert Glinţă, starul nataţiei româneşti  de juniori, merge la Balcaniadă împreună cu alţi trei înotători piteşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piteştiul va avea nu unul, ci patru înotători la Campionatele Balcanice de Nataţie rezervate juniorilor ce vor avea loc săptămâna viitoare, între 25 şi 26 aprilie, la Oradea. CSM Piteşti va participa la această întrecere cu patru sportive: Robert Glinţă, Bogdan Scarlat, Sabrina Scărlătescu şi Andreea Nae.

Robert Glinţă, cel mai bun înotător junior din ţară, va lua startul Campionatelor Balcanice de Nataţie în probele de 50, 100 şi 200 m spate şi în probele de ştafetă de 4x100 liber, 4x200 liber şi 4x100 m mixt.

De precizat că luna trecută, la Campionatele de Înot ale României, Robert a urcat de 8 ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, iar pe lângă aur, a mai adus clubului piteştean o medalie de argint şi una de bronz. Mai mult, sportivul piteştean a reuşit la Campionatele de Înot ale României locul 3 în clasamentul general pentru cea mai buna performanţă (cu 800 de puncte obţinute în proba de 100 m spate, încheiată cu timpul de 55:93).

Dintre recentele rezultate notabile ale lui Robert merită amintit şi trofeul pentru cea mai bună performanţă la un concurs în Franţa.

AlţI trei juniori piteşteni luptă pentru medalii la Campionatele Balcanice de Nataţie

Bogdan Scarlat, juniorul care se pregăteşte în Franţa cu Lucas Philippe, fostul antrenor al Cameliei Potec, va concura la 400 m liber, 800 m liber şi 1.500 m liber. Sportiva Sabrina Scărlătescu va lua startul la 100 m şi 200 m fluture, iar Andreea Nae la 100 şi 200 m bras.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite