Rezervor pentru stocarea apei din sursă proprie la un spital judeţean. Apa din circuit, dezinfectată cu ultraviolete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Foto CJ Argeş
Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Foto CJ Argeş

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti va beneficia de o nouă investiţie: instalarea unui rezervor pentru stocarea apei din sursă proprie. Proiectul se ridică la peste 455 de mii de lei.

Consiliul Judeţean Argeş a adoptat, săptămâna aceasta,  hotărârea privind realizarea obiectivului de investiţie: ”Instalare rezervor stocare apă din sursă proprie la Spitalul Judeţean Argeş”, a devizului general, a indicatorilor tehnico-economici şi a documentaţiei tehnice aferente – faza Studiu de Fezabilitate (S.F.).

Rezervă de consum de 1-3 zile 

Este vorba de un nou rezervor care va fi amplasat în circuitul general al apei şi va fi alimentat din sursă proprie - prin forajul existent - şi de la reţeaua exterioară de distribuţie apă a spitalului, astfel încât apa să fie în permanenţă proaspătă. 

"Acesta va asigura o rezervă de consum de 1-3 zile şi rezerva intangibilă pentru stingerea incendiilor. Perioada de asigurare a consumului de apă potabilă în cazul unei avarii va fi cuprinsă în intervalul 24-72 ore", precizează CJ Argeş..

Actualul rezervor are capacitate neconformă

Apa din rezervorul de stocare, introdusă în circuitul de distribuţie de apă potabilă, va fi dezinfectată prin clorinare şi cu o instalaţie cu raze ultraviolete.

"Valoarea totală a investiţiei este de 455.678,896 lei, iar durata estimată de realizare este de 120 de zile lucrătoare", mai precizează CJ Argeş.

Clădirile aferente Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti au o singură alimentare cu apă potabilă din reţeaua de distribuţie (apă potabilă) stradală a municipiului Piteşti, exploatată de către S.C. APĂ CANAL 2000 S.A., precum şi un foraj prevăzut cu staţie de tratare cu Zeolit, staţie de clorinare şi un rezervor de 80 mc, a cărui capacitate nu este conformă normativelor în vigoare.

  

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cultură de cannabis, la solar, în Argeş. Drogurile erau vândute în judeţ

Căruţaş proiectat pe carosabil de o maşină care a izbit atelajul în care se afla. Omul a fost preluat în stare de inconştienţă

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite