Reportaj în satul groazei. Unul dintre sclavi s-a sinucis, aruncându-se într-o fântână. „Mulţi din ăia arestaţi sunt finii primarului“

Reportaj în satul groazei. Unul dintre sclavi s-a sinucis, aruncându-se într-o fântână. „Mulţi din ăia arestaţi sunt finii primarului“

Peisaj naturalist de Gămăceşti: Un rom îşi face baie într-un pârău înconjurat de gunoaie FOTO: Denis Grigorescu

Satul Gămăceşti din comuna argeşeană Berevoeşti a devenit cunoscut în lumea întreagă după ce au ieşit la iveală ororile comise de romii din nouă grupări interlope asupra a zeci de persoane racolate, multe cu dizabilităţi psihice. Iar o vizită în satul groazei este o experienţă ieşită din comun.

Ştiri pe aceeaşi temă

Drumul de la Piteşti la Berevoeşti durează aproape o oră şi jumătate, iar din centrul comunei până în „celebrul” sat Gămăceşti mai sunt vreo patru kilometri. „Mergeţi până vedeţi un pod în stânga, treceţi pe el şi aţi ajuns în sat”, mă îndrumă un localnic în baston cu privire circumspectă.

Indicaţiile sunt exacte, dar scurtul traseu nu îţi induce o stare tocmai confortabilă. În afara câtorva căruţe cu romi care se uită la mine de parcă ar avea încorporat un scaner de detectare a străinilor.

De cum treci podul care te duce în Gămăceşti, prima senzaţie e de loc cu case pustii. Nu se aude niciun zgomot, nici măcar un bâzâit de muscă agasantă, un plânset de copil ori vreun scârţâit de poartă deschisă. Amalgamul de construcţii e bizar, casele masive sălăşluind într-o crasă dezordine arhitecturală cu căsuţele cu acoperişuri ieftine sau cu folie pe post de acoperiş şi poduri semiacoperite de care stau agăţate cauciucuri sparte şi alte mărunţişuri.

Satul e înconjurat de o verdeaţă idilică, parcă în antiteză cinică cu grozăviile ce s-au petrecut aici timp de 12 ani fără ca autorităţile locale şi poliţia să aibă vreo reacţie.

Drumul prăfuit şi acoperit parţial cu un asfalt pe cale de dispariţie te face să te simţi cumva la un capăt al lumii civilizate. Şi adevărul nu e departe de această comparaţie, dacă ne gândim că aici au fost torturaţi, înfometaţi sau legaţi în lanţuri ani întregi zeci de amărâţi pe care romii de aici îi foloseau ca sclavi.

Aproape zece minute. Atât merg pe câteva poteci până să văd un om. O femeie care cară două găleţi. Mă refuză cu un rictus trist când o întreb legat de subiectul sclavilor de la Gămăceşti: „Nu am ce vorbi. Nu ştiu nimic.”

Scot şi eu un rictus discret şi îmi continui traseul în căutare de localnici vorbăreţi.

Mă aventurez pe o uliţă şi după ce inspectez în viteză curţile a patru case, la ultima dintre ele văd un bărbat care îşi şterge maşina. Îl abordez. Bărbatul din faţa mea – un rom get-beget îmbrăcat îngrijit – surâde când aude ce vreau să aflu. „Ce să vă mai zic? Nu a dat toţi ziariştii pe televizor de ce s-a întâmplat aici?”. Insist cu jumătate de voce să vorbim şi îmi închei microspeech-ul sperând să fiu persuasiv: „Aş vrea să se afle adevărul.”

 

Toată lumea ştia că ăia chinuie oameni amărâţi, dar n-are nimeni curaj să vorbească, le lua gâtu’ ăştia”

Mă priveşte de dincolo de gard cu o uşoară teamă. „Putem vorbi puţin... Dar să nu cumva să îmi dai poza la ziar sau numele, că mă taie ăştia.”


„Care ăştia?”, întreb firesc. „Ăia care locuiesc în capătul satului, la un kilometru de aici cum mergi pe drumul care înconjoară Gămăceştiu’. În partea aia e zona periculoasă a satului, unde nu e bine să mergi noaptea. Aici unde stau eu e zona mai cuminte. Toţi ăia pe care i-a luat poliţia erau din zona periculoasă şi făceau legea aici. O mare parte din ăia arestaţi sunt finii primarului.”

Primarul Florin Proca nu consideră că această relaţie de rudenie cu familiile de romi-torţionari este de natură să influenţeze activitatea sa: "Da, sunt naşul lor! Însă nu înţeleg ce legătură are faptul că le sunt naş cu ce s-a întâmplat! Am vrut să îi ajut, am mai năşit în comună de mai multe ori. Asta nu înseamnă că ştiam ce fac ei acolo în sat, ce se întâmplă la ei acasă! Nu aveam de unde să ştiu ce se petrecea la Gămăceşti." Aşa să fie oare?

O întrebare mă tot bântuie ca o marotă jurnalistică de când am aflat de satul groazei: cum naiba a fost posibil ca timp de 12 ani zeci de oameni defavorizaţi, inclusiv persoane cu handicap sau minori, să fie torturaţi în ultimul hal şi puşi la munci grele fără ca nimeni să aibă vreo reacţie? Pentru că de ştiut s-a ştiut, nu încape îndoială.

Interlocutorul meu zâmbeşte. „Romii le zicea boschetari la ăia de muncea pentru ei, se plimbau cu sclavii prin căruţă prin sat fără problemă şi râdea. Toată lumea ştia că ăia chinuie oameni amărâţi, dar n-are nimeni curaj să vorbească, le lua gâtu’ ăştia.”

„Dacă comenta vreunu’, romii scotea teancu’ de bani de la cămaşă şi zicea: te omor bă şi îţi plătesc şi înmormântarea”

Maşinile străine, omniprezente în satul ororilor

Bărbatul din faţa mea se opreşte brusc. „Hai să stăm de vorbă în bucătărie. Poate ne vede careva”. Se uită de jur-împrejur şi îmi face semn să îl urmez. Bucătăria în care am ajuns e o încăpere cu mobilă simplă din lemn vopsit în alb cu nişte dungi aurii. Două scaune metalice şi o banchetă din lemn înconjoară o masă pe care amfitrionul meu pune două pahare şi o sticlă cu apă rece.

Îşi duce mâna la bărbie. „Nu e normal ce s-a întâmplat, e strigător la cer. Eu muncesc de dimineaţă până seara cu nevastă-mea şi ăia făcea miliarde punând la munci nişte amărâţi pe care îi chinuia. Am auzit că la doi copii le-a luat păru’ de pe cap cu patentu’. Cum să faci aşa ceva? Te vede Dumnezeu. Şi eu zic că Dumnezeu i-a văzut. Dumnezeu nu e corupt.”

Îmi spune că în sat s-a instituit de ani de zile o lege nescrisă a tăcerii. „E un fel de Omerta, cum au mafioţii ăia în Sicilia. La oameni le e frică să vorbească. Şi să ştiţi că sunt şi oameni de treabă aici în sat. Nu e toţi răi, aşa cum zice presa. Dar la toţi le e frică rău de ăia de i-a arestat şi neamurile lor. Ştii cum era aici în sat: Dacă comenta vreunu’, romii scotea teancu’ de bani de la cămaşă şi zicea: te omor bă şi îţi plătesc şi înmormântarea. Nu te pui cu ei. ”

„Sclavii era mai jegoşi ca ăia de îi ţineau”

Îmi spune despre sclavii care erau luaţi cu japca de romi, mai ales de lângă biserici, că „era mai jegoşi ca ăia de îi ţineau. Era nespălaţi, plânşi şi li se vedea ditamai vânătăile pe mâini când trecea cu ei prin căruţe pe lângă casele noastre.”

Aflu de la interlocutorul meu că scandalurile la Gămăceşti sunt o constantă zilnică: „Nu e zi în care ăia din capul drumului să nu se bată. Poliţia şi Salvarea au de muncă de nu se poate la noi aici în sat.”

Brusc, nu mai are chef să vorbească. Mă îndrumă totuşi să merg la o casă aflată în capătul uliţei pe partea stângă. „E un unchi de-al meu, băiat cuminte. Ştie multe din ce se petrece aici.”

Îi urmez sfatul şi în două minute sunt în faţa casei indicate, o locuinţă fără etaj şi fără fasoane, însă cu un acoperiş nou-nouţ. Un bărbat slab, bine bronzat şi cu părul grizonat îmi deschide, dar numai după ce îmi cere prin gard să îi arăt legitimaţia.

Ne aşezăm pe două scaune şubrede lângă o căruţă demnă de un program Rabla al atelajelor. Ca şi ruda sa, refuză să îşi dea numele şi să fie fotografiat: „Vreau să mor de bătrâneţe, nu tăiat de ăia...”

„S-a dat ajutoare sociale la cei cu maşini străine”

„Ştiţi de ce s-a ajuns la toată nebunia asta?”, mă întreabă bărbatul grizonat. „Pentru că nimeni nu s-a ocupat de cei de aici, pe nimeni nu i-a interesat de comunitatea asta. Nimeni nu a vrut să îi educe în vreun fel. Sunt vreo 1.200 de oameni aici la Gămăceşti, aproape toţi sunt romi şi vreo 900 dintre ei au drept de vot. Peste 80% din locuitorii de aici nu ştie să scrie sau să citească. Toţi au fost folosiţi ca masă de manevră la alegeri, la fiecare patru ani. Iar legea nu se aplică. Ba nu, greşesc, se aplică după bunul plac. De exemplu, s-a dat ajutoare sociale la cei cu maşini străine, iar unii din ăia de avea dreptu’ la ajutoare nu a primit. În campanie electorală, cei care nu vota cu anumiţi candidaţi, nu primea ajutoare sociale. Pe la noi pe aici în sat doar în campanie vine parlamentarii, lasă sacoşe cu cadouri şi pleacă.”

„La grădiniţă, copiii n-are veceu”

„Vreţi să vă mai zic una tare? La grădiniţa din sat, copiii n-are veceu şi ăşi fac nevoile în spatele grădiniţei. Într-o zi, copilul unei vecine a venit plin de rahat de la grădiniţă. E normal aşa ceva? E civilizaţie asta? Să vină domn prefect să vadă ce e aici. În Gămăceşti n-avem nici măcar un punct sanitar. Şi încă ceva: copiii merg la şcoală pentru alocaţii, mulţi nu ştie să scrie când termină şcoala. Sunt mulţi care abandonează şcoala după clasa a IV-a. Nimeni nu face nimic să rezolve problemele astea mari. ”

„Unii sclavi a evadat şi a făcut plângeri la poliţie”

Sunt curios să aflu de unde s-a aflat până la urmă de grozăviile de la Gămăceşti. „A fost unii sclavi care a evadat şi a făcut plângeri la poliţie. Însă cred că şi aşa nu se întâmpla nimica dacă nu murea două persoane anu’ trecut. Unu’ lucra pe deal aici în spatele satului şi a căzut un lemn mare peste el şi l-a omorât. Altu’ n-a mai suportat chinurile şi s-a aruncat într-o fântână. În fine... Ştiţi totuşi care e marea problemă? Poate o să-i bage pe ăia la pârnaie, dar comunitatea de aici o să rămână tot nespălată, cu venituri mici şi analfabetă”, conchide bărbatul grizonat.

Mă duc spre zona periculoasă a satului cu paşi mici şi înceţi. Ajung pe o mică porţiune de drum unde în stânga şi în dreapta nu e nimic cu excepţia unor tufişuri. Ca un Charlie Checkpoint invizibil între „zona cuminte” şi „zona periculoasă”. Berlinul de Vest şi cel de Est într-o reintepretare rurală.

„E sărăcie multă, domnule, şi ăştia de i-a luat poliţia profita de oamenii săraci”

Oamenii care vor să vorbească sunt puţini. Frica domină sătenii

La câţiva paşi de mine, doi bărbaţi, unul pe bicicletă şi unul pieton, stau de vorbă domol. Îi abordez. Doar pietonul acceptă să vorbească puţin. Şi îşi mai declină şi numele: Aurică Iordache. „Ce s-a întâmplat aici nu e normal. I-am văzut şi eu de mai multe ori pe câţiva dintre ei de îi ţinea sclavi. Era slabi vai de mama lor şi îi ţinea în căruţe ca pe nişte animale. E sărăcie multă, domnule, şi ăştia de i-a luat poliţia profita de oamenii săraci”, spune nea Aurică.

Îmi continui periplul. În dreapta drumului, mormane de gunoaie înconjoară ca o bretea un pârâu neaşteptat de curat în care un rom dezbrăcat până la brâu îşi face baie fără săpun, ca într-un cine verite naturalist.

Mai multe maşini cu numere de Italia şi Germania trec pe lângă mine. Chiar aşa, până acum n-am văzut nicio Dacie autohtonă prin sat, ci numai maşini străine. Un paradox într-un sat în care analfabetismul şi mizeria sunt la ele acasă din păcate.

Un pic mai departe zăresc şi câteva case roz. Ce ironie: case roz într-un sat în care viaţa nu este nici pe departe roz.

Drumul care înconjoară satul pare desprins de la capătul lumii civilizate

După vreo câteva zeci de metri, lângă un gard din uluci vechi, văd un rom zdravăn pe lângă care eu par somalez. Mă apropii şi am o uşoară strângere de inimă când îl văd cum îşi dezveleşte dinţii neregulaţi, dintre care doi sunt îmbrăcaţi în aur şi arată ca două lingouri miniaturale. Nu zâmbeşte, e mai degrabă un rânjet neplăcut. Alţi trei romi mai tineri, dar cu priviri deloc prietenoase, mă privesc fix. Nu au chef de dialoguri: „Presa face rău şi scrie minciuni. Nu avem ce să vorbim. Nu mai vrem presă. Pleacă.”

Mă întorc şi iau maşina până la postul de poliţie din comună. În zadar, şeful de post Toma Cătălin, în funcţie aici din 2012, nu dă niciun detaliu: „Nu am nicio declaraţie de făcut. Adresaţi-vă biroului de presă al Poliţiei Argeş, vă rog.” Sun la biroul de presă şi primesc un răspuns tipic birocratic: „Faceţi o cerere scrisă şi vă vom răspunde la întrebări.”

Am multe întrebări de pus. Iar autorităţile, în frunte cu Primăria Berevoeşti şi poliţia, au multe răspunsuri de dat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: